Sari la conținut
Ultimele știri
Actualitate

Se începe vaccinarea cu doza a patra împotriva Covid-19. Ce categorie de persoane este vizată

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Se începe vaccinarea cu doza a patra împotriva Covid-19. Ce categorie de persoane este vizată
colaj substantial

Începând de luni, 16 mai, se poate realiza vaccinarea cu doza a patra împotriva Covid-19. Orice persoană de peste 18 ani poate solicita la centrul de vaccinare sau în cabinetele medicilor de familie. Ce categorie de vârstă este vizată pentru ultima doză.

 Pandemia de coronavirus a făcut ca țara să ajungă într-un lockdown și s-au impus multe restricții privind distanțarea socială, interzicerea evenimentelor publice sau private, purtatul măștii sau călătorie în străinătate. Mai multe industrii au fost grav afectate din cauza a tot ce s-a întâmplat.

După ce un procent mare din populația țării a fost imunizată, restricțiile s-au mai relaxat. Masca nu mai este obligatorie, iar restaurantele nu mai au oră de închidere obligatorie. Pentru ca totul să meargă spre bine, Ministrul Sănătății a precizat într-un comunicat de presă că se începe vaccinarea cu doza a patra. Aceasta se poate realiza, la cerere, în centrele de vaccinare sau la medicul de familie.

„Administrarea dozei a 4-a de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech este posibilă, după recomandările EMA și ECDC. Începând din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de – a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech.”, a anunțat Ministerul Sănătății în cadrul unui comunicat de presă.

Sursa foto: Pixabay

Doza a patra se administrează la cerere

Vaccinarea cu doza a patra poate fi efectuată de orice persoană trecută de 18 ani și a are schema completă de vaccinare. Schema completă este reprezentată de administrarea celor trei doze de vaccin de tip ARN mesager împotriva virusului.

Ultima doză se poate administra la minim patru luni după ultima doză, nu mai devreme de această perioadă. Se recomandă, în special, pentru persoanele trecute de vârsta de 60 de ani, care sunt mai predispuse să contacteze boala. Dovada vaccinării cu doza a patra este reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări sau de certificatul digital.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Actualitate