Reclamă

Veste bună pentru pensionarii din România. În luna octombrie, vor primi bani în plus la pensie. Ajutorul este venit din partea Guvernului și este calculat în funcție de banii pe care îi primesc în mod normal lunar. 

Se dau bani în plus de la Casa de Pensii în octombrie

Ajutorul pentru pensionari este acordat în baza Ordonanței de Urgență nr. 168. Anul trecut, Guvernul a decis ca pensionarii vulnerabili din țara noastră să primească pe lângă pensie bani în plus, în două tranșe.

Prima a fost acordată în luna ianuarie a acestui an, iar a doua urmează să ajungă la oameni în octombrie.

Banii se primesc prin intermediul Caselor de Pensii și sunt suportați de bugetul de stat. Condițiile de acordare sunt cât se poate de simple: cu cât ai pensia mai mică, cu atât primești mai mult.

Se dau sume cuprinse între 300 și 500 de lei, după cum urmează, în funcție de pensie.

Cei care au pensie sub 1.500 de lei vor primii cel mai mult, mai exact 500 de lei.

Urmează apoi cei cu pensie peste 1.501 lei, dar nu mai mare de 2.000 de lei. Aceștia vor primi 400 de lei.

Ultima categorie este cea a vârstnicilor cu venituri peste 2.001 lei și până în 3.000 de lei inclusiv. Aceștia vor primi 300 de lei.

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a transmis că numărul celor care vor beneficia de acest ajutor nu este deloc unul mic. Este vorba despre peste 4 milioane de pensionari aflați în plată la momentul acordării.

Când cresc pensiile din nou în România

Seniorii României mai primes și o altă veste bună. Guvernul a anunțat că pregătește o nouă majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2024. Nu este clar cu cât va crește, însă sunt luate mai multe variante în calcul.

Prima ar fi indexarea în funcție de inflația anului 2023. Cea de-a doua ar fi o recalculare în funcție de noua lege a pensiilor.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro