Reclamă
Reclamă

Din păcate, mulți români nu cunosc legile de la noi din țară. De aceea, mulți dintre aceștia se trezesc cu amenzi uriașe și nu știu ce i-a lovit. Un gest care pare banal, aduce amenzi colosale pentru cei care îl fac. 

Este vorba despre românii care obișnuiesc să consume alcool pe stradă. La fel ca și în alte state ale lumii, oamenii care sunt prinși consumând alcool pe stradă vor fi amendați pe loc.  

Amenzi de 500 de lei pe loc

Puțini români știu că dacă consumă băuturi alcoolice pe stradă, în văzul lumii, pot primi o amendă în valoare de 500 de lei. Atenție, este vorba doar despre anumite locuri, cum ar fi alei, drumuri, parcuri sau vehicule în mișcare. Consumul de alcool este permis în restaurante, baruri, stadioane și locații de acest gen.  

În mai multe țări din lume, cum ar fi SUA, Polonia, Sri Lanka și India, consumul de alcool pe stradă este complet interzis. Oamenii pot ajunge chiar la închisoare dacă încalcă această lege. Pe de altă parte, deși pare greu de crezut, în China, Japonia, Germania, Portugalia, Spania, Marea Britanie etc, consumul de alcool în spații publice este acceptat de către lege. 

Reclamă

Și în România consumul de alcool pe străzi a fost acceptat până în anul 1991. După acest an a apărut Legea 61/ 1991 care a interzis complet consumul de băuturi alcoolice în spațiile publice. În anul 2020, parlamentarii au adăugat la lege un nou amendament, care a prevăzut noi sancțiuni pentru cei care nu respectă legea. 

Se dau amenzi de 500 de lei pe loc! Niciun român nu are voie să facă acest lucru pe stradă
Colaj Substantial

Unde nu ai voie să consumi alcool în București

Așadar, în Capitală, polițiștii au început deja să îi amendeze pe cei care încalcă prevederile legale. De exemplu, în ultimele săptămâni, oamenii legii din Sectorul 2 au început să dea amenzi în valoare de 500 de lei. Așadar, iată unde este complet interzis să consumi băuturi alcoolice, conform SpyNews.ro. 

-parcuri; 

-drumuri publice; 

-stadioane; 

-terenuri sportive; 

-săli de spectacol; 

-instituții culturale; 

-unități economice sau alte instituții; 

-autogări, aeroporturi, gări, fie ele de stat sau private; 

-mijloace de transport în comun; 

-alte locuri prevăzute de această lege. 

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro