Guvernul României plănuiește să acorde un nou ajutor financiar doar pentru anumiți români. Este vorba despre românii care se ocupă cu creșterea porcilor și păsărilor. Aceștia pot beneficia de un ajutor financiar considerabil din partea Guvernului Ciucă.
În ultimii ani, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, s-a ocupat e lansarea unor proiecte care să sprijine românii pasionați de creșterea animalelor.
Ajutor de la stat pentru românii care cresc animale
În acest context, românii care au ferme de animale din sectoarele suin și avicol vor primi un ajutor în valoare de peste 129,16 milioane de lei, anunță APIA. Potrivit reprezentanților, suma totală va fi împărțită în următorul fel: 71,759 de milioane de lei pentru creșterea și/sau îngrășare și/sau reproducția suinelor, iar 57,407 milioane de lei pentru creșterea și/sau reproducția și/sau incubația păsărilor.
Crescătorii de păsări pot beneficia de un ajutor în valoare de 100.000 de euro. De asemenea, crescătorii de porci pot primi până la 150.000 de euro.
Ce condiți trebuie să îndeplinească beneficiarii
Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
a) să fie înregistraţi în registrul unic de identificare şi să deţină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;
b) să dețină exploatație comercială autorizată sanitar – veterinar;
c) să desfășoare activitate de creștere și/sau îngrășare și/sau reproducție a suinelor, ori activitate de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor, în perioada 24 februarie 2022 – 31 iulie 2022, cu condiția menținerii activității până la data de 31 decembrie 2022;
d) ajutoarele de adaptare excepționale se acordă pe capacitatea de producție deținută de beneficiar, echivalent UVM, în funcție de categoriile de suine sau păsări.
Românii au nevoie să fie susținuți pentru a oferi pe piață produse românești. În contextul prețurilor tot mai mari la energie, dar și pentru hrana animalelor, mulți oameni au început să își vândă animalele sau să le ducă la abatoare.