O categorie de români vor beneficia de un ajutor social în valoare de 100 de lei, înainte de Sărbătorile Pascale. Iată despre cine este vorba. 

Înainte de sărbătoarea Paștelui, numeroși pensionari români vor beneficia de suma de 100 de lei. Acest sprijin financiar se adresează în special seniorilor cu venituri reduse. 

100 de lei pentru pensionarii cu venituri mici

Peste 10.000 de pensionari din Iași vor beneficia de această inițiativă, în cazul în care pensiile lor cumulate nu depășesc 1.300 de lei. Acțiunea este coordonată de Primăria Iași și Direcția de Asistență Socială, având loc pentru a douăzecea oară. Similar, și alte primării din țară oferă tichete asemănătoare pensionarilor. 

Campania se adresează atât pensionarilor de drept, cât și celor pe caz de boală, precum și asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități, numărul total al beneficiarilor ajungând la 10.433. Fiecare carnet de tichete sociale, în valoare de 100 de lei, conține 10 tichete, fiecare având o valoare de 10 lei. 

Care sunt condițiile

Pentru a primi tichetele valorice, pensionarii trebuie să îndeplinească anumite condiții: să se afle în baza de date a Casei Județene de Pensii, să aibă domiciliul în Iași și să fie în plată cu luna martie 2023, conform România TV. 

Se dau 100 de lei în plus, pe lângă pensie! Românii din acest județ vor primi banii înainte de Paște
Social media

Tichetele vor fi distribuite în intervalul 6 aprilie – 5 iulie 2023, între orele 8:30 și 15:30, la următoarele locații: 

  • Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Str. Codrescu nr. 6 – pentru beneficiarii din zona Copou; 
  • Cantina de Ajutor Social, Str. Sf. Andrei nr. 70 – pentru beneficiarii din zonele Centru și Gară; 
  • Direcția de Asistență Socială, Șos. Națională nr. 43 – pentru beneficiarii din zonele Podu Roș și Bularga. 

Această inițiativă reprezintă un ajutor binevenit pentru seniorii cu venituri mici, contribuind la îmbunătățirea calității vieții acestora în perioada sărbătorilor pascale.  

Pe lângă acest ajutor, pensionarii cu venituri mici vor primi de la Guvernul României un pachet cu alimente, în valoare de 350 de lei, dar și o altă tranșă din voucherele sociale, în valoare de 250 de lei.