Guvernul și-a ținut promisiunile față de acești angajați. După ce au protestat și au amenințat cu greva, au primit bani în plus pe lângă salariu. Joi, 31 august, a avut loc o ședință în urma căreia s-a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care li se vor acorda banii.
Se dau 1.000 de lei pe lângă salariu pentru acești angajați
Guvernul a reușit să evite o criză în sistemul medical din România, și așa greu încercat de condițiile din spitale și de lipsa de doctori și personal.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat că joi a fost adoptată o Ordonanță de Guvern prin care se le vor fi plătite gărzile angajaților din spitale. Sume între 500 și 1.000 de lei ar urma să primească toți lunar pe lângă salariu.
În plus, și rezidenții vor primi de acum înainte bani în plus.
Am introdus o nouă categorie pe care nu trebuie în niciun fel să o marginalizăm, dimpotrivă, trebuie s-o încurajăm să lucreze şi să rămână în sistemul de sănătate în România. Se vor acorda indemnizaţii la jumătate din valoarea pentru un medic specialist, adică între 250 şi 500 lei., a declarat Rafila.
În plus, s-a renunțat la includerea în plafonul de 30% pentru sporuri a tuturor acestor indemnizaţii.
Angajații din sistemul medical au protestat zile întregi pentru acești bani
Începutul lunii iulie a fost marcat de mai multe proteste ale angajaților din sistemul sanitar. Oamenii s-au plâns că în ciuda eforturilor depuse și de importanța muncii lor, statul este restant la plata gărzilor.
La manifestație au participat asistenți medicali, infirmiere, brancardieri și personal auxiliar, nu și medici. Aceste categorii s-au plâns de faptul că fac multe ore în plus, fără să fie remunerate pe măsură.
Protestatarii au modificarea Ordonanței 63, ce reglementează nivelul sporurilor salariale din sistemul de sănătate. La Ministerul Sănătății, liderii sindicali au avut mai multe runde de negocieri cu oficialii. În final, li s-a promis că revendicările le vor fi rezolvate.