Este o situație neobișnuită la Primăria Sectorului 1 din București. Consiliul local a respins proiectul privind voucherele anticriză de 1.000 de lei. Cu toate acestea, primăria condusă de Clotilde Armand a creat o platformă online pentru ca cetățenii să se înscrie, chiar dacă nu se știe dacă acest program va fi implementat. Reprezentanții instituției au făcut calcule și au aflat că de aceste tichete vor beneficia aproximativ 208.000 de persoane. Bugetul estimat este de 208 milioane de lei.
”Cetățenii Sectorului 1 cu vârsta de peste 18 ani se pot înscrie începând de astăzi pe platforma informatică https://tichetanticriza.ro pentru a beneficia de un tichet anticriză în valoare de 1.000 de lei. Reamintim faptul că, la inițiativa primarului, Clotilde Armand, fiecare cetățean cu domiciliul sau reședința în Sectorul 1 care a împlinit vârsta de 18 ani ar putea beneficia de un tichet anticriză în valoare de 1.000 de lei pentru a face față crizei energetice și pentru a trece mai ușor peste această iarnă”, a anunțat Primăria Sectorului 1, joi, într-un comunicat de presă.
Clotilde Armand se ține tare
Chiar și în comunicatul transmis de instituție se precizează clar că momentan regulamentul acestui proiect este în dezbatere publică. Ulterior, după ce se va finaliza această fază, proiectul va fi supus dezbaterii și votului Consiliului Local Sectorul 1. Este greu de crezut că va fi implementat, din moment ce primarul Clotilde Armand nu are majoritate în Consiliul Local. Mai mult, aceasta se află într-un conflict permanent cu consilieri liberali și social-democrați.
Pe de altă parte, Clotilde Armand susține că bani pentru acest proiect există. Ea susține că sumele de bani au fost economisite după ce s-au stopat contractele supraevaluate date de fostele administrații locale către „firme de partid”. Edilul spune că totul depinde acum de consilierii locali. Ei sunt cei care vor trebui să decidă dacă îi ajută pe cetățenii Sectorului 1 la plata facturilor, sau nu.
Cetățenii Sectorului 1 ar putea primi 1.000 de lei
De asemenea, Clotilde Armand precizează că primăria deja oferă ajutoare pentru încălzirea locuinței cetățenilor vulnerabili. Conform regulamentului proiectului, aceste tichete de anticriză vor putea fi folosite doar pentru ceea ce ține de energie. Dacă va fi aprobat, tichetul va putea fi utilizat de către persoanele fizice, individual sau prin asociere.
Așadar, în cazul în care se va aproba acest proiect, acestea sunt condițiile pentru ca cetățenii din Sectorul 1 să primească acel ajutor de 1.000 de lei.
În primul rând, să se înscrie în Platformă. La data înscrierii trebuie să aibă 18 ani împliniți. Să fie cetățeni români sau cetățeni membri ai unui stat membru al UE. Trebuie, de asemenea, să aibă domiciliul în Sectorul 1, sau reședința în Sectorul 1. Evident, buletinul să fie valabil și să nu aibă calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al Sectorului 1. Nu se acceptă nici să fie o rudă de gradul I al vreunui consilier.