Vești bune pentru tinerii din România! Programul Family Start va începe de săptămâna viitoare. Băncile care vor să se înscrie în acest program au timp sa o facă până vineri. Statul dorește oferirea primelor credite începând de săptămâna viitoare.
Reamintim că ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că acest program, Family Start, este conceput pentru a-i ajuta pe tinerii care vor să își întemeieze o familie. Banii pot fi folosiți pentru evenimente precum nunți, botezuri, achiziția unui autoturism, sau plata educației copiilor.
Ce acte sunt necesare pentru programul Family Start
Fiecare bancă în parte va stabili ce acte sunt necesare pentru obținerea acestui nou tip de credit. Bineînțeles, va fi nevoie de un act de identitate și un document prin care fiecare familie să își declare veniturile pe care le primește. În anumite situații se pot cere și documente justificative prin care tinerele familii să dovedească ce plăți fac cu banii obținuți în cadrul acestui program.
Sunt mai multe condiții pe care tinerii trebuie să le îndeplinească pentru a putea accesa aceste credite garantate de stat. În primul și în primul rând, acestea trebuie să fie persoane fizice cu domiciliul în România. De asemenea, trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 ani, împliniți și până la 45 de ani neîmpliniți. Dat fiindcă programul se adresează familiilor, persoanele care vor să acceseze aceste credite garantate de stat trebuie să își întemeieze o familie sau care deja au o familie, iar salariile lunare nete sunt pe lună până la maximum 7.500 RON.
Cei care vor să acceseze creditele mai trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere prin care să declare că nu au accesat și nu va accesa un alt credit în cadrul Programului de la un alt finanțator. De asemenea, trebuie să aibă calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul.
75.000 de lei de la stat
Cu ajutorul acestui program, tinerii din România vor putea accesa credite garantate de stat de până la 75.000 de lei. Acești bani vor putea fi folosiți pentru cheltuielile de evenimente cum ar fi nunta, botez, nașteri, spitalizare etc. De asemenea, banii mai pot fi folosiți pentru a plăti creșa, grădinița, școala sau cursurile extrașcolare pentru cei mici. Pentru a putea obține banii, cei interesați vor trebui să se adreseze, băncilor înscrise în program.
Acest credit se va acorda o singură dată, sub forma unui credit cu una sau mai multe trageri. De asemenea, durata creditului este de maximum zece ani. Reamintim că pe lângă programul Family Start, statul mai are și programul Student Invest. Studenții vor putea accesa credite în valoare de maximum 50.000 de lei.