Reclamă

Lucian Bode este din nou în centru unui scandal monstru, din cauza tezei sale de plagiat. Ministrul a dat în judecată Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, chiar înainte să fie publicate rezultatele anchetei lucrării sale. În acest context, opoziția cere demisia imediată a ministrului. 

În luna Octombrie a anului 2022, USR a publicat o variantă transcrisă a tezei de doctorat a Ministrului de Interne, Lucian Bode. Asta după ce în spațiul public au apărut informații conform cărora documentul ar fi fost secretizat și au apărut suspiciuni de plagiat.

Iar după ce a fost verificată, teza s-a dovedit, într-adevăr, plagiată într-un procent mare. Comisia de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, instituția care a acordat titlul de doctor ministrului, a efectuat propria analiză. Atunci, ei au anunțat că ar fi vorba doar de câteva fragmente.

Însă jurnalista Emilia Șercan a dovedit că ar fi vorba, în realitate, de un procent de 20%. Așa că UBB a anunțat o nouă anchetă, mai detaliată.

Până să fie publicate însă rezultatele acestei noi analize, Ministrul Bode a făcut tot posibilul să împiedice acest lucru. Mai exact, el a dat în judecată UBB pe 5 ianuarie.

Comisia de Etică a Universității nu poate desfășura verificări decât în ceea ce privește membrii comunității universitare, așa cum este aceasta definită prin lege, comunitate din care eu nu fac parte., a declarat Lucian Bode pentru G4Media.

USR cere demisia lui Lucian Bode din funcția de Ministru al Afacerilor Interne

Însă chiar și așa, UBB a anunțat că rezultatul va fi publicat miercuri, indiferent de acțiunile ministrului.

Simultan, opoziția a pus tunurile pe Bode și cere demisia lui. Într-o postare pe Facebook, liderul USR, Cătălin Drulă, l-a atacat pe Ministrul de Interne și a explicat de ce încercarea lui să reducă la tăcere Universitatea Babeș Bolyai din Cluj nu va funcționa.

„Doctor” Bode, soluția e demisia! Presiunile asupra UBB nu te fac mai puțin hoț. De ce e important că Bode a plagiat? Pentru că plagiatul înseamnă furt. (..) UBB a concluzionat că există fragmente plagiate. Atunci, Bode saluta analiza UBB și mințea România că teza lui e în regulă. Acum, Bode nu mai salută Universitatea, ci o dă în judecată la Tribunalul Sălaj, ca să blocheze verificarea tezei. Am mai văzut acest model., a scris liderul opoziției.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro