Reclamă

În cursul acestei zile, 18.02.2020, în cadrul comisiei de industrii şi servicii, a fost dezbătută Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2019, ordonanţă care are ca efect direct eliminarea transportului din sfera serviciilor publice. Dacă această ordonanţă, a cărei respingere este solicitată de elevii reprezentanţi din România, ar fi aplicată, operatorii de transport vor fi protejaţi de stat pentru a nu acorda subvenţii elevilor care parcurg naveta pentru a ajunge la şcoală.

Consiliul Naţional al Elevilor salută faptul că această Ordonanţă a primit aviz negativ din partea comisiei, semn că vocea elevilor a fost auzită, dar condamnă atitudinea politicienilor Bica Dănuţ, Popescu Virgil-Daniel, Sitterli Ovidiu-Ioan, Ştefan Ion (reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal) care au votat pentru adoptarea Ordonanţei de urgenţă 51/2019.

În vara anului 2019, acelaşi partid a solicitat sesiune extraordinară în Parlamentul României pentru respingerea aceleiaşi ordonanţe. Această acţiune lipsită de responsabilitate politică este de natură să afecteze zeci de mii de elevi navetişti din România, care nu vor mai beneficia de tarife subvenţionate pe mijloacele de transport.

Reprezentanţii elevilor din România solicită tuturor partidelor reprezentate în Parlament coordonarea în vederea respingerii în plen a acestei ordonanţe, astfel încât transportul elevilor să depăşească acest blocaj politic, în care interesele transportatorilor se dovedesc a fi mai importante decât cele ale elevilor pentru care noi luptăm.

“Domnilor deputaţi, cum vă justificaţi votul în faţa zecilor de mii de elevi aflaţi în risc de excluziune socială? Cum o să mai puteţi să ne promiteţi o Românie Educată în care transportatorii vor refuza să ducă elevii la şcoală, având ca interes doar profitul? Solicităm public tuturor liderilor de partide parlamentare să gireze respingerea Ordonanţei de urgenţă nr. 51/2019 pe cale parlamentară şi mă aştept de la domnul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, să acţioneze prompt, cu fermitate cu responsabilitate în această situaţie, având în minte zecile de mii de elevi care nu au cum să ajungă la şcoală”, a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro