Reclamă

Un tren format din 12 vagoane tip cisternă, încărcate cu benzină, s-a oprit în stația Albești, județul Mureș, din cauza unor scurgeri de carburant cauzate de lipsa unui robinet la una dintre conducte, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). La fața locului au intervenit mai multe echipaje de urgență, iar a fost stabilit un perimetru de siguranță cu o rază de 200 de metri.

Trei persoane au fost evacuate din locuințele lor și transportate la primăria localității, cu ajutorul unui microbuz al ISU Mureș. Alte patru persoane și-au găsit adăpost temporar la rude. Traficul rutier a fost deviat, iar Centrul Infotrafic din IGPR a anunțat că circulația va fi reluată sâmbătă dimineața.

„Zona a fost balizată și va fi realizat un dispozitiv de protecție cu spumă. Preventiv, se va proceda la evacuarea locuințelor din zona de risc, perimetrul de siguranță fiind stabilit pe o rază de 200 de metri”, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

La fața locului intervin echipaje ale ISU Mureș cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru transport roboți, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru decontaminare chimică, biologică, radiologică, nucleară (CBRN), și forțe de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) și Jandarmeria Județeană (IJJ) Mureș. De asemenea, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu autospeciale de la ISU Sibiu și ISU Brașov.

Traficul rutier a fost oprit pe DN 13, în localitatea Albești, fiind deviat pe străzi adiacente pentru a permite intervenția. Scurgerea de benzină provenea de la un vagon al unui tren de marfă aflat pe Magistrala CFR 300. Autoritățile iau în considerare transvazarea combustibilului în alt vagon, iar circulația feroviară este temporar întreruptă prin scoaterea liniei de sub tensiune. Se preconizează că circulația rutieră și feroviară va fi reluată sâmbătă dimineața.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro