Polițistul care a accidentat două fete pe o trecere de pietoni din Sectorul 6, ucigând-o pe una dintre ele, a scris o scrisoare de iertare ambelor familii.

Avocatul familiei, Adrian Cuculis, a transmis scrisoarea, având acordul părinților Raisei, fetița care și-a pierdut viața în accident. Familia Marinei, fata accidentată grav, nu a dorit să facă publică scrisoarea agentului.

1. Polițistul care a accidentat-o pe Raisa: Aș da orice să întorc timpul, orice!

 „Îndurerată familie, nici nu știu cum să încep, durerea pe care v-am pricinuit-o îmi este de neimaginat. Știu că orice aș spune în aceste momente în fața dumneavoastră nu mai are importanță, dar totuși vreau să îmi cer iertare, știu că nu o voi primi, dar… Îmi exprim regretul profund față de familia dumneavoastră nevoită să treacă prin acest tragic eveniment. Nu pot să mai fac nimic, aș da orice să pot să întorc timpul, orice! Pot doar în acest momente să mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de sufletul fetiței dumneavoastră, sunt convins că o va face și mă rog în același timp să vă dea Dumnezeu putere în aceste momente grele pe care eu vi le-am cauzat”, a scris polițistul în scrisoare.

El a continuat spunând că știe că nu are cum să ceară familiei iertarea acum, însă speră ca în viitor să nu mai fie perceput ca și cum ar fi un criminal. Polițistul ar vrea ca familia Raisei să îl vadă ca pe un om care a greșit enorm și care va trăi toată viața având acest lucru pe conștiință.

2. „Am greșit și nu știu ce pot să mai fac”

„Am greșit, am greșit și nu știu ce pot să mai fac. Îmi trec multe gânduri și oricât de mult aș scrie, tot aici revin, regret enorm cele întâmplate și aș da orice să pot să mă întorc și să îndrept ce am făcut.  Mă opresc aici, pentru că indiferent cât și ce aș mai spune nu va îndrepta ce am făcut. Aș dori, dacă se poate, să vă trimit un ajutor pentru înmormântare. Orice pot să ofer, o voi face. Sincere regrete”, a scris polițistul în scrisoarea transmisă familiei Raisei.

Reamintim de accidentul de pe data de 13 ianuarie, atunci când un polițist a accidentat două minore pe o trecere de pietoni din Sectorul 1. Una dintre fetițe, cea de 11 ani, a fost accidentată grav, fiind transportată la spital, unde a suferit o operație la picior. Cea de 13 ani a decedat pe loc.

3. Polițistul a recunoscut că nu era în misiune

În cadrul audierilor care au avut loc ieri, polițistul a recunoscut că avea viteza excesivă, spune Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei. De asemenea, omul legii a recunoscut că în acel moment nu se afla în misiune.

Conform avocatului, polițistul a mai spus în cadrul audierilor că a verificat trecerea de pietoni și nu era nimeni. Cu toate astea, pe filmări se vede cum fetele mergeau încet pe trecere și ulterior au luat-o la fugă.