Școala Publică Darlington din suburbia Chippendale, Sydney, a fost premiată cu titlul de Clădirea anului 2024 la Festivalul Mondial de Arhitectură (WAF) din Singapore. Aceasta a învins peste 220 de alte proiecte de arhitectură, inclusiv zgârie-nori, muzee și terminale de aeroport.
Deschisă toamna trecută, școala Darlington combină o clădire din cărămidă cu contururi neregulate și un acoperiș distinctiv în formă de „dinte de ferăstrău”. Proiectul include spații exterioare amenajate, cum ar fi un teren de baschet și o grădină comunitară, precum și ecrane metalice care permit luminii naturale să pătrundă în timp ce protejează intimitatea elevilor.
Pe amplasamentul de sud al orașului Sydney exista de mult timp o școală, dar vechea clădire din anii 1970 nu mai era adecvată scopului. Firma de arhitectură fjcstudio, responsabilă pentru noul design, a declarat că a „transformat radical” școala, oferind „medii de învățăre noi și contemporane” și captând „spiritul” campusului original.
Noul campus găzduiește o grădiniță, o unitate de preșcolari și o școală primară, având capacitatea de a primi peste 500 de elevi. De asemenea, Școala Publică Darlington are „legături puternice cu populația aborigenă”, iar fjcstudio a contribuit la conservarea acestui patrimoniu cultural prin includerea de artă indigenă în spațiile instituției.
Picturile murale aborigene de pe vechea clădire au fost reproduse în noua structură, în hol, recepție și sălile de clasă. Această abordare a jucat un rol important în recunoașterea proiectului la competiția internațională.
La WAF, care a ajuns la cea de-a 17-a ediție, premiile sunt împărțite în 18 categorii, acoperind sportul, transportul, sănătatea și locuințele. Clădirea mondială a anului este selectată din câștigătorii fiecărei categorii de către un juriu de 175 de delegați ai festivalului.
Rezultatul de vineri marchează al doilea an la rând când o clădire educațională câștigă titlul, continuând tendința de selecție din cadrul WAF. Printre alte proiecte notabile care au concurat pentru premiul cel mare s-au numărat Observatorul stelar național din Cipru, o stație de autobuz din Polonia și o centrală electrică solară din Turcia.