Sari la conținut
Ultimele știri
Social

„Școala nu va începe pe 8 septembrie”. Începutul școlii ar putea fi amânat

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
„Școala nu va începe pe 8 septembrie”. Începutul școlii ar putea fi amânat

Sindicaliștii din Educație au anunțat că pe 8 septembrie, ziua programată pentru începutul noului an școlar, vor declanșa o grevă generală la nivel național. Liderii celor trei mari federații din domeniu cer demisia ministrului Educației, Daniel David, și solicită anularea măsurilor de austeritate impuse de Guvern în învățământ.

În urma discuțiilor tensionate, ministrul a declarat că nu există fonduri suficiente pentru plata salariilor și a burselor până la finalul anului, dar că se caută soluții pentru a acoperi aceste cheltuieli.

Începutul anului școlar, amenințat de proteste și lipsa fondurilor

„Sunt prezenți și colegi din țară, participă la aceste acțiuni de protest și, bineînțeles, ne pregătim pentru ce se va întâmpla pe 8 septembrie. Atragem atenția Guvernului Bolojan că școala nu va începe pe 8 septembrie.”

– a transmis ministrul Educației, Daniel David, citat de sursa menționată.

Sindicaliștii insistă asupra demisiei ministrului, însă acesta a declarat că plecarea lui nu ar rezolva problema salariilor sau a burselor. El a precizat că actualele măsuri de austeritate sunt doar temporare și a cerut protejarea locurilor de muncă și a salariilor din sistem.

„Direct spus, nu mai sunt bani pentru plata salariilor și burselor pentru tot anul. Tocmai de aceea am spus că orice măsuri fiscal-bugetare se pot lua doar dacă, în contextul aplicării lor, se protejează posturile oamenilor și salariile și se respectă principiile raționalității (să nu ieșim din reperele europene) și decenței (cât își permite acum, sustenabil, țara).”

– a adăugat Daniel David.

Profesorii reclamă și creșterea normei săptămânale de lucru, care a fost extinsă cu două până la patru ore, fără o compensație suplimentară. Această schimbare este văzută ca o presiune suplimentară într-un sistem deja afectat de lipsa resurselor.

„Acum două luni, când era domnul ministru al finanțelor, a zis că nu sunt probleme cu salariile în 2025. Înseamnă că s-a mințit cap-coadă, până la Ministerul Educației. Sau s-au cheltuit anticipat niște sume imense de bani, și vrem să știm pe ce s-au cheltuit.”

– a declarat Simion Hăncescu, președintele F.S.L.I., citat de știrileprotv.ro.

În prezent, negocierile dintre reprezentanții sindicatelor și autorități continuă, însă lipsa unei soluții rapide ridică semne de întrebare privind desfășurarea anului școlar. Până la găsirea unei rezolvări, profesorii își mențin poziția și pregătesc acțiuni de protest în prima zi de școală.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Social