Guvernul României, condus de Nicolae Ciucă, a decis ca telemedicina să funcționeze în continuare. Doar unii pacienți vor beneficia însă de acest lucru. De asemenea, persoanele care au nevoie de analize medicale vor putea să le facă gratuit, însă doar în anumite condiții.
Telemedicina online va funcționa doar pentru anumiți pacienți
Pacienții care vor beneficia de telemedicina online, dacă vor fi consultați online, vor fi doar cei care au coronavirus. De asemenea, și pacienții cu boli cronice, oncologice, boli cardiovasculare, afecțiuni autoimune, neurologice și diabet zaharat vor putea accesa telemedicina online.
Conform unei Ordonanțe aprobate joi de Guvern, alte categorii de bolnavi vor trebui să se deplaseze la cabinetele medicilor de familie.
În acest moment, nu există un termen pentru valabilitatea acestor servicii medicale acordate online. Cel mai probabil acestea vor rămâne în vigoare până când Ministerul Sănătății va lua o altă decizie. Pacienții infectați cu SARS-CoV-2 sau cei cu boli cronice au în continuare acces la asistență medicală online fără card de sănătate. De asemenea, ei au dreptul și la rețete online, conform documentului oficial.
Analize medicale gratuite pentru aceste persoane
Alți pacienți, cum ar fi cei care suferă de gripă, răceală, sau de anumite viroze, vor trebui să se ducă la medicul de familie. În noua decizie a Guvernului a mai apărut o nouă modificare importantă referitoare la pacienții cronici sau la cei infectați cu coronavirus.
Aceștia vor avea acces la analize medicale în ambulatoriu chiar și după ce se epuizează plafonul lunar, în termen de 5 zile de la solicitare. Serviciile medicale respective vor putea fi solicitate atât într-un spital de stat, cât la privat. Tot ce trebuie să se întâmple este ca spitalul privat să aibă contract cu casa de sănătate.