Reclamă
Reclamă

Au trecut alegerile prezidenţiale, însă la anul, românii aleg din nou! Vorbim despre alegerile locale, care vor avea loc în primăvara anului 2020. În acest sens, deputatul PMP Ionuţ Simionca îl îndeamnă public pe Ludovic Orban să pregătească românilor un cadou important de sărbători. Este vorba despre o Ordonanţă de Guvern care să modifice alegerea primarilor, mai exact, alegerile locale să se facă în două tururi.

„Mă număr printre parlamentarii care au votat investirea Guvernului pe care îl conduceţi cu speranţa că veţi pune în practică, de urgenţă, măsuri extrem de aşteptate de români. Printre acestea se numără şi corectarea deficitului democratic din legea alegerilor locale, în sensul revenirii la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. De altfel, peste un milion de români au semnat pentru susţinerea iniţiativei legislative a PMP pentru alegerea primarilor în două tururi. Aveţi oportunitatea, domnule prim-ministru, să le faceţi un cadou românilor înainte de sărbători, adoptând, în această săptămână, o ordonanţă de urgenţă care să le permită acestora să îşi aleagă primari reprezentativi”, a declarat Simionca în Parlament .

Rămâne de văzut dacă se va hotărâ ca primarii să fie aleşi în două tururi la alegerile care, cel mai probabil vor avea loc în aprilie sau mai 2020.

Reclamă
Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro