Reclamă

Călina Dumitrescu a început să lucreze de la vârsta de 18 ani ca reporter și și-a dat seama că nu e pentru ea. Aceasta își dorește să fie cântăreață și se bucură de tot sprijinul mamei sale.

Călina Dumitrescu știe cum este televiziunea. Prima dată a lucrat în presă, ca și reporter la Antena 1, apoi la Xtra Night Show. Apoi a participat la show-ul vestimentar „Bravo ai Stil! Celebrities,” unde a ieșit la scurt timp din competiție. Mama sa, Catinca Roman o susține necondiționat pe fiica sa și îi spune mereu să aibă curaj să facă tot timpul ce își dorește și să lase perfecțiunea deoparte.

„Aveam 18 ani când am început cu presa (a fost reporter pentru Antena 1, n. red.), dar a fost mai mult o stagiatură. Nu mi-a plăcut. Prima oară am fost pe cazuri umanitare la Acces Direct, după aceea m-au mutat la Xtra Night Show unde trebuia să aduc subiecte picante, trebuia să vorbesc despre oamenii pe care îi cunosc. Nu am putut să fac asta, nu am putut să îmi trădez prietenii. Înainte de pandemie am fost implicată în show-ul Bravo, ai Stil, cel câștigat de Alexandra Ungureanu.”, a spus Călina Dumitrescu pentru Playtech.

Sursa foto: Social media

Călina Dumitrescu își dorește o schimbare de carieră

Călina Dumitrescu își schimbă cariera după ce a fost reporter. Aceasta urmează cursuri de muzică și își dorește să intre în industria muzicală. Ea nu este departe de muzică, a făcut lecții de pian timp de opt ani și a cântat în corul școlii. Se visează deja pe scenă având un public numeros în fața sa și se bazează pe sprijinul necondiționat al mamei sale.

„Acum îmi doresc să îmi urmez visul: să cânt. Am fost în Enescu (liceul George Enescu din București, de muzică, n. r.), am făcut opt ani de pian. Am cântat și în corul școlii și acum nu văd făcând altceva cu viața mea. Am început deja cursurile, mă apuc de treabă. Dacă ar fi să vorbesc despre ce aș vrea să cânt, vorbim despre jazz. Nu știu cum ar prinde aici. Dar, peste cinci ani, mă văd pe scenă, cu o carieră. Iar pe mama, lângă mine sau în primul rând, acolo.”, a spus Călina Dumitrescu.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro