Planul pentru încheierea anului școlar a fost întocmit și comunicat inspectoratelor școlare. Noile prevederi au fost publicate și în Monitorul Oficial. Reprezentanții fiecărei unitate școlară vor fi nevoiți să întocmească liste cu prticipantii la pregătirile pentru Bacalaureat și Evaluare Națională. Acestea vor fi trimise către Direcțiile de Sănătate Publică din fiecare județ. Pregătirea elevilor se va desfășura în școli în perioada 2-12 iunie însă și această va avea câteva reguli clare. Elevii vor fi așezați în bănci astfel încât să fie respectată distanțarea socială. De asemenea, în clase nu vor fi acceptate mai mult de 10 persoane.
În anunțul făcut, Ministerul Educației lasă părinților opțiunea de a decide dacă elevul poate lua parte sau nu la cursurile de pregătire. Totuși în prima varianta de lansare a acestor măsuri, elevilor ce au același domiciliu cu persoane de peste 65 de ani care suferă de boli cronice nu le era permis accesul în colectivul școlar. Conform noilor reglementări, adolescenții care urmează formă de invatamand vor putea lua arte la pregătiri dacă părinții își exprimă acordul. Documentul cu noile măsuri a fost semnat de către Monica Anisie, ministrul Educației dar și de către ministrul Sănătății, nelu Tătaru. Actul ce conține prevederile noi a fost semnat în dată de 8 mai. Pentru elevii care nu fac parte din anii terminali, măsură stabilită este deja cunoscută. Aceștia vor încheia anul în condițiile date, funcționând în sistemul de predare online.