Se pare că noul an începe din prima cu schimbări. De câteva ore este deja disponibilă, pe WhatsApp, funcția Community. Această funcție este disponibilă numai pentru persoanele care fac parte din programul de testare și care au iPhone.

Se pare că noua schimbare le permite administratorilor să unească până la zece grupuri și să creeze o comunitate. Astfel, membrii grupurilor vor putea vizualiza întreg conținutul legat de diferite conversații, texte, fotografii și videoclipuri.

1. Schimbări importante la WhatsApp

Conform WABetaInfo, funcția respectivă este un spațiu în care administratorii de grupuri au mai mult control asupra grupurilor WhatsApp pe care le gestionează.

Primele recenzii spun că această nouă funcție ar trebui să fie o modalitate utilă de a reuni persoane care au puncte în comun, fără a mai fi nevoie de a crea grupuri separate.  Un exemplu este posibilitatea de a uni grupuri aparținând diferitelor divizii ale unei companii, toate gestionate de un singur utilizator sau mai mulți.

Criticii, în schimb, sunt de părere că funcția Community ar putea face ca vizualizarea mesajelor să devină mai haotică și mai confuză.

2. Cum funcționează

După prima conectare, aplicația creează automat un grup numit „Anunțuri”, în care moderatorii pot posta mesaje și informații importante care să fie transmise tuturor participanților.

Aplicația de mesagerie deținută de Facebook face schimbări extrem de des.  Ultima a apărut la începutul lunii decembrie. Mai nou, opțiunea Disappearing Messages permite ca mesajele să poată fi șterse în mod automat, în funcție de preferințele utilizatorilor. Mai clar, atunci când vor să șteargă un mesaj, oamenii pot alege perioada după care se poate șterge acel mesaj.