Reclamă

„Te cunosc de undeva” este unul dintre cele mai longevive show-uri de la noi din țară. Transformările spectaculoase se pare că i-au ținut pe fani cu sufletul la gură timp de 16 sezoane. Anul acesta, emisiunea se anunță a fi una incendiară, mai ales că s-au produs atâtea schimbări.

„Te cunosc de undeva” garantează că sezonul acesta a găsit rețeta pentru serile de distracție. Pepe s-a alăturat Alinei Pușcaș, iar echipe sunt mai interesante ca niciodată. Emi și Cuza, Romică Țociu și Carmen Chindriș, dar și mulți alții se pregătesc pentru provocările ruletei.

Nu este deloc ușor să intri în pielea unor personaje atât de complexe, iar aici intervine și ajutorul primit de la profesorul de actorie. Dacă până acum, Cristi Iacob era cel care se ocupa de asta, acum, ștafeta i-a fost predată lui Carmen Trandafir. Actrița este pentru prima dată în această ipostază, iar emoțiile sunt la cote maxime.

“E un cadou de la Dumnezeu acest rol în cel mai nou sezon „Te cunosc de undeva”. Mi se pare fascinant că după ce am trăit experiența acestui show în calitate de concurent, acum am trecut de cealaltă parte a baricadei. Nu mi-aş fi imaginat niciodată că o să ajung aici, de unde se vede şi mai bine frumusețea acestui show”, a declarat Carmen Tănase potrivit comunicatului oficial.

Carmen Tănase are o responsabilitate foarte mare la „Te cunosc de undeva”

Totuși, Carmen nu se află la prima tangență cu „Te cunosc de undeva”. În trecut, acesta a ocupat un loc pe canapeaua concurenților și s-a distract de minune. Acum, misiunea ei este să îi facă pe concurenți să se bucure de fiecare personaj și să transmită emoție dincolo de micile ecrane.

Carmen Tănase speră să nu aibă prea mult de furcă cu concurenții, mai ales că, într-un fel sau altul, toți au tangență cu scena. Pe unii dintre ei, actrița îi cunoaște foarte bine. Emi și Cuza au fost adversarii ei în „Asia Express”, iar acum au trecut la statutul de învățăcei ai marii actrițe.

„Este o muncă sisifică, de cel puțin 10 ore pe zi, în această perioadă. Dacă înainte îmi studiam doar piesa mea, acum trebuie să pregătesc absolut toate momentele din concurs. Nu mai încape vorbă despre volumul de muncă.

Va fi un sezon foarte interesant. Avem tipologii diferite, suflete speciale şi oameni minunați pe care îi voi ajuta cât de mult voi putea să aibă încredere în ei”, a completat Carmen Tănase seria declarațiilor.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro