Ce mai face și cum arată Hannelore de la „Insula iubirii”, sezonul 4, este întrebarea pe care mulți o au pe buze. Asta după ce fostul ei soț, Bogdan a fost revăzut într-o altă ipostază. Și anume, cea de ispită masculină a sezonului 6. Dacă în cel de-al 4-lea sezon, cei doi au fost simpli concurenți. Acum, Bogdan Ionescu s-a „reinventat”.
Este mai hotărât ca niciodată să le demonstreze tuturor concurenților că show-ul este unul periculos. Întrucât Bogdan nu a uitat de participarea sa în emisiune, alături de Hannelore. Din păcate, cei doi aveau să pice testul, plecând separat din Thailanda. Drept pentru care, fanii și-au amintit de acea perioadă și au început să se întrebe cum arată acum fosta concurentă.
Hannelore, schimbare radicală de look
După ce Hannelore a picat testul fidelității în sezonul 4 al emisiunii, aceasta s-a despărțit de Bogdan Ionescu și au plecat acasă pe drumuri separate. A fost acuzată de adulter, iar povestea lor s-a încheiat la scurt timp. Acum, după atâta vreme, telespectatorii se întreabă cum arată Hannelore și cu ce se ocupă.
Aceasta are acum un nou look. Este brunetă, iar fanii o recunosc cu greu. Asta pentru că de la blond la brunet este un pas extrem de mare. Și nu numai. Fosta concurentă nu mai are părul atât de scurt. Cu toate acestea, schimbarea cea mai mare a vedetei este pe plan sentimental.
Cum o duce Hannelore pe plan sentimental
După cum spuneam, marea ei schimbare este din punct de vedere sentimental. După despărțirea de Bogdan Ionescu, tânăra iubește din nou. În urmă cu mai bine de un an, bruneta le-a mărturisit internauților că este îndrăgostită de un alt bărbat. Potrivit wowbiz.ro, noul ei partener se numește Claudiu Darabut și e fost polițist. Acesta are o fiică din fosta căsnicie care s-a sfârșit printr-un tragic accident care a dus la decesul soției sale, în 2017.