Reclamă

O schimbare bruscă a vremii este prognozată pentru începutul lunii octombrie, cu temperaturi crescute și vreme de vară care se va instala în toată țara. După ploi și inundații care au marcat sfârșitul lunii septembrie, termometrele vor urca până la peste 30 de grade în zilele următoare. Meteorologii anunță astfel o săptămână cu vreme specifică verii pentru întreaga țară.

Mihai Huștiu, meteorolog ANM, a declarat: „Trecem de la un regim termic apropiat de normal la o vreme mai caldă, de vară, săptămâna viitoare – temperaturi care cresc astăzi, comparabile cu cele de ieri, între 20, 26 de grade. Ceva nori așteptăm doar în Est și Nord-Est, dar puțin probabil să mai plouă. Săptămâna viitoare așteptăm temperaturi undeva spre 30 de grade. Regimul termic este unul specific verii. Noi vom avea săptămâna viitoare temperaturi până la 31, 33 de grade în partea de sud pe tot parcursul săptămâni.”

Deși în ultima perioadă precipitațiile și suflul vântului au dominat majoritatea regiunilor, prognoza schimbă drastic scenariul. În partea de sud a țării, temperaturile vor atinge chiar 33 de grade, iar în capitală se va menține o vreme frumoasă, în jurul a 26 de grade atât sâmbătă, cât și duminică. Vântul va fi moderat, cu rafale de până la 30 km/h, mai pronunțate doar în sud-est.

Astfel, pe parcursul săptămânii viitoare, locuitorii din întreaga țară vor resimți o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, colegându-se mai degrabă cu mijlocul verii decât cu începutul toamnei.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro