Deși se bucură pe plan profesional de un succes deosebit, în viața personală Scarlett Johansson nu poate spune că este la fel de norocoasă. Până acum, actrița a avut doar eșecuri în dragoste. După două mariaje nefericite, părea greu de crezut că va mai acorda iubirii încă o șansă.
Cu toate acestea, Scarlett se poate declara în prezent o femeie fericită și împlinită. Ea a apărut recent în cadrul unei emisiuni cu noul său iubit, Colin Jost. Cei doi au fost foarte tandri și păreau mai îndrăgostiți ca niciodată. Mai mult, actrița a avut o veste foarte importantă de împărtășit fanilor.
Pe degetul ei stătea bine ascuns un inel minunat, semn că relația dintre cei doi a devenit foarte serioasă. Valoarea acestuia depășește 350.000 de dolari, iar diamantul care îl împodobește are 11 carate. Tot în cadrul emisiunii, actrița și-a anunțat foarte fericită logodna.
Scarlett și Colin au o relație de doi ani, iar conform declarațiilor actriței, logodna a avut loc în luna mai. Îndrăgostită până peste cap, ea l-a descris pe logodnicul său ca fiind „iubirea vieții ei”.
Vorbind despre viața ei sentimentală, vedeta a declarat:
„Prima oară când m-am căsătorit aveam 23 de ani, nu știam ce este căsnicia. Cred că am romanțat-o într-un fel. E o parte diferită a vieţii mele acum. Simt că mi-am gasit locul, că pot să fac mai multe alegeri în mod activ. Cred că mă implic mai mult decât inainte”