Reclamă

Scandalul trupei A.S.I.A ajunge la alt nivel după ce a fost anunțată relansarea formației pe piața muzicală. Noul proiect nu o include și pe Irina Nicolae, una dintre fostele membre ale acestuia. Dezamăgită de atitudinea fostelor ei colege de trupă, artista este decisă să asiste la concert din public.

Scandalul trupei  A.S.I.A i-a surprins pe fani

În urmă cu câteva zile, Sorana Darclee, una dintre membrele formației anunța în mediul online că în curând trupa  A.S.I.A va susține un concert aniversar. Mai mult, dincolo de acest eveniment se pregătește și reunirea trupei. Astfel, alături de Adrian Ordean, cel care a pus bazele formației, cele 4 artiste vor reveni din nou în atenția publică. Formula sub care vor scoate din nou piese este cea din care face parte Iana Novac și nu Irina Nicolae.

Aceasta din urmă a făcut parte din trupă încă de la început. La un moment dat, s-a retras, astfel că a fost înlocuită cu Iana.

Mutată în străinătate de ani buni, Irina Nicolae a aflat din presă despre planul fostelor ei colege. Dezamăgită crunt de faptul că nu a fost invitată să facă din nou parte din formație, aceasta a reacționat. Artista susține că nu s-ar fi așteptat niciodată la o astfel de atitudine din partea fostelor colege. De altfel, Irina a menționat că a păstrat o relație bună inclusiv cu Adrian Ordean. Astfel că, nu înțelege de ce a fost eliminată din acest proiect.

Totodată, Irina susține că trupa  A.S.I.A a implicat și munca ei ani de-a rândul. Nu este un secret faptul că aceasta era considerată în anii de glorie, șefa formației.

Irina va lua parte la concertul aniversar din public

Decisă să ia parte la evenimentul de relansare al trupei, deși nu a fost invitată, Irina Nicolae a recurs la un gest neașteptat. Fosta membră a trupei A.S.I.A și-a cumpărat bilet la concert și va sta în public. Artista a anunțat că va fi alături de fanii ei sub o formă sau alta, chiar dacă prezența ei nu a fost dorită.

„Din păcate, nu am fost invitată să îmi onorez publicul și cei 25 de ani de carieră! Dar voi fi cu voi, publicul în fața căruia mă înclin”; „Dureros, dar din păcate asta este realitatea și adevărul. Și eu vreau ca oamenii cărora le datorez acești 25 de ani de carieră, eforturile și visele mele împlinite să știe adevărul pentru care nu îi pot ‘recompensa’ pentru dragostea și loialitatea lor! Vă iubesc și voi rămâne întotdeauna acolo unde îmi este locul, în inima voastră”, a explicat Irina Nicolae.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro