Reclamă

„Taxa pe boală”, un impozit de 10% aplicabil concediului medical, continuă să stârnească nemulțumiri în rândul populației, deși Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență pentru scutirea de la plata acestui impozit a anumitor categorii de pacienți. În urma aprobării acestei decizii, în data de 4 aprilie 2024, pacienții cu afecțiuni oncologice, cazurile de urgență, mamele cu copii bolnavi și gravidele nu vor mai fi supuși acestui impozit. Totuși, „taxa pe boală” rămâne în vigoare pentru restul pacienților.

Această taxă a fost introdusă la 1 ianuarie 2024 prin „ordonanța trenuleț”, care a cuprins o serie de măsuri fiscale. Conform prevederilor acesteia, angajații care se îmbolnăvesc și au nevoie de concediu medical primesc sume mai mici pentru perioada de îngrijiri medicale/recuperare, deoarece indemnizațiile pentru concediile medicale sunt taxate cu 10% din salariul brut.

Asociația pacienților cu afecțiuni cronice a exprimat indignare în privința acestei taxe, declarând că vor încerca să conteste prin toate mijloacele posibile orice decizie care instituie impozitul asupra sumelor încasate de bolnavii cronici în perioadele de concediu medical. Într-o scrisoare adresată prim-ministrului Marcel Ciolacu, pacienții cu boli cronice subliniază că concediile medicale nu sunt o sursă de venit și că trebuie tratate ca un drept fundamental al cetățenilor.

În răspunsul său, Marcel Ciolacu a anunțat în ședința de Guvern o ordonanță de urgență care scutește mamele cu copii bolnavi, gravidele, pacienții cu afecțiuni oncologice și cazurile de urgență de la plata contribuției pentru indemnizațiile de concediu medical. Deși acest anunț reprezintă o veste bună pentru anumite categorii de pacienți, majoritatea românilor se confruntă în continuare cu nemulțumirea generată de taxa pe boală și de faptul că sunt nevoiți să plătească atunci când au nevoie de concediu medical.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro