Caz revoltător în județul Timiș, unde un adolescent a fost bătut într-o secție de poliție. Părinții lui au depus acum o plângere împotriva lor.

Adolescent bătut într-o secție de poliție din Timiș

Totul s-a întâmplat după ce adolescentul în vârstă de 16 ani din Făget a fost oprit de un echipaj de poliție. Acesta conducea un tractor pe un drum public, un lucru ilegal, motiv pentru care agenții au decis să-l rețină.

Tânărul a fost dus la secţie, unde i s-a cerut să dea o declaraţie. Aici a fost pălmuit de polițiști, apoi lovit cu un baston. Ar fi fost agresat atât în zona capului, cât și peste degete. Iar unul dintre agenți ar fi mers atât de departe încât l-ar fi strâns chiar și de gât.

Nimeni nu-și explică de ce părinții băiatului nu au fost înștiințați despre ce se întâmplase, mai ales că acesta este minor.

Totul se pare că s-ar fi întâmplat chiar în fața altor polițiști din secție. Aceștia au stat și au privit, în loc să intervină și să-i oprească pe agenții care l-au agresat fizic pe tânăr.

După această „corecție” inumană, tânărul a fost lăsat să plece. A pun mâna pe telefon și i-a dat un mesaj unui verişor, care a venit să îl ia de la secţie.

Părinții adolescentului au depus plângere la Parchet

Când a ajuns acasă, le-a povestit părinților săi prin ce a trecut. Aceștia l-au dus la medic, care a constatat că, într-adevăr, fusese victima unei agresiuni. Tânărul a obținut un certificat medico-legal.

După acest incident greu de crezut, părinții adolescentului au făcut o plângere l Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget. A fost sesizat și Inspectoratul de Poliţie, care a deschis o anchetă.

În plus, conducerea Inspectoralului de Poliție Județean Timiș a transmis că nu tolerează astfel de comportamente. Astfel că dacă agenții care l-au agresat fizic pe tânăr vor fi găsiți vinovați, le vor fi aplicate sancțiunile prevăzute de lege.