Palmierii amplasați în București de Robert Negoiță au devenit motiv de scandal. Nicușor Dan a decis să scoată toți arborii.
Scandal pe palmierii din București. Primarii își aduc acuzații grele
Palmierii plantați de primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, e motiv de scandal în Capitală. Arborii exotici au fost amplasați în mai multe zone, inclusiv în zona Unirii.
Acolo a fost prezent și Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului, care a pornit un adevărat război din această cauză. Edilul critică această inițiativă, ba chiar susține că palmierii nu se potrivesc deloc cu capitala.
Ba mai mult decât atât, el acuză că au fost amplasați ilegal de muncitorii Sectorului 3. Ar fi fost nevoie de o autorizație, care însă lipsește cu desăvârșire.
Primarul susține că există o hotărâre a Consiliului General care specifică faptul că sectoarele pot să intervină în zonele administrate de Primăria Generală, cu condiţia să ceară voie. Dar Robert Negoiță nu ar fi făcut acest lucru.
Așa că însoțit de mai mulți angajați, Nicușor Dan s-a apucat să scoată palmierii. Nu este clar însă ce se va întâmpla cu ei. Cert este doar că edilul general nu-și mai dorește să-i vadă în zonele cu pricina.
Răspunsul lui Robert Negoiță, după ce Nicușor Dan i-a scos palmierii
La scurt timp după acest spectacol, a venit și un răspuns din partea lui Robert Negoiță. Primarul Sectorului 3 este deranjat de acțiunile edilului general și susține că nici nu sunt întemeiate.
Ca să planteze palmierii, nu ar fi avut nevoie de nicio autorizație. În plus, el susține că inițiativa lui este mai mult decât binevenită, mai ales că în București e mare lipsă de spații verzi.
Mai mult, Negoiță îl acuză pe Nicușor Dan că face circ ieftin, fără să aducă vreun beneficiu locuitorilor capitalei. Ba mai mult, îl acuză pe edil că nu face nimic ca să-i ajute pe bucureșteni, care se confruntă cu probleme mult mai grave decât palmierii plantați în zona Unirii.
Așa că i-a sugerat să se concentreze mai multe pe faptul că oamenii nu au apă cald, iluminat public şi transport public corespunzătoare și să nu mai caute ceartă inutilă.