Apariția surprinzătoare a Sienei Vușcan a umit o țară întreagă.

Fetița în vârstă de 10 ani a apărut pe scena de la ”Româii au talent” îmbrăcată în uniformă de război specifică țării în care a și trăit, China. Aceasta a primit, fără ezitare, premiul GOLDEN BUZZ de la Andra pentru prestația ei uimitoare.

Nu toți sunt de aceeași părere, se pare. Pe site-urile de socializare s-au dus adevărate lupte între iternauți. Sunt împărțiți în două tabere. Unii dintre ei consideră faptul că Siena își merită premiul din plin, iar alții o critică spunând că merita chiar o notă mai mică.

”Un 8 era mai corect”, a replicat unul dintre internauți.

Replica la acest comentariu nu a întârziat să apară: ”Prietene, ce-ai cu copilul ăsta? Ți-a furat ceva? Ura asta are doar o justificare sau eștir doar gică contra din principiul? Ai comentat la toată lumea care a aptreciat momentul spunând că nu merită. E doar părerea ta, insigignifiantă, față de mulțimea care o apreciază. Are 10 ani, tu o grămadă, dar inteligența e de partea ei. Liniștește-te, că faci vreun AVC și pierdem o valoare a acestei țări”.

Cel care a oferit o părere nu tocmai pozitivă și-a susținut, în continuare, punctul de vedere replicând: ”Poate tu o să faci. Eu spun că au fost și sunt alții mai buni decât ea și nu merita Golden Buzz. În rest e o fetiță OK.”

Se pare, însă, că majoritatea sunt de parte fetiței și o susțin până la capăt:

”Un copil minunat”, Merită să fie câștigătorul sezonului 10 al emisiunii, fiindcă ea însăși este de nota 10”, au fost replicile câtorva dintre sușinătorii Sienei.

Siena se află printre concurenții norocoși de la ”Românii au talent” care au câștigat premiul GOLDEN BUZZ. Aceasta are numai 10 ani și a uimit o țară întreagă cu vocea ei spectaculoasă. Talentata concurentă cunoaște, pe lângă limba română, alte două limbi străine, engleză și chineză. Aceasta a locuit pentru mai mult timp în America, dar și în China, împreună cu părinții ei. De asemenea, Siena are și o carieră muzicală în China.