Reclamă

În cadrul unei întâlniri în mediul online cu prietenii din cadrul emisiunii la care este și jurat, iUmor, Mihai Bendeac a aruncat o bombă în aer care a declanșat un scandal monstru pe rețelele de socializare. Se pare că actorul de comedie a fost infectat cu virusul COVID-19 în urmă cu aproximativ două luni.

Se pare că această mărturisire a lui Mihai Bendeac este pusă la îndoială de fanii acestuia. În trecut, actorul de comedie a mai avut episoade în care afirmațiile pe care le-a făcut s-au dovedit a fi eronate, după cum mărturisesc și colegii lui din cadrul show-ului iUmor difuzat pe Antena 1.

Fanii au avut diverse reacții cu privire la mărturisirea de-a dreptul șocantă a lui Mihai Bendeac. Unii i-au dat crezare, iar alții i-au desființat total spusele, creând chiar un scandal în mediul online.

Afirmațiile nu sunt credibile în fața colegilor săi, dar nici în fața unora dintre fani, declanțând, astfel, un scandal monstru pe rețelele de socializare

„Moare covidu da Bendeacu tot nu moare”, „Astea sunt povești cu pești, niște minciuni gogonate. O avut pe dracu să-l ia. Du-te să verși albastru”,„Cunosc trei cazuri care s-au autoizolat si au dus cum au putut boala! Nu toti au fost testati si/sau dusi la spital. Nu mai vorbiti tampenii!”, „Mdaa, da… Serios? Și pe voi unde v-au tratat? Știi ce este interesant? Oamenii mai importanți în societate în special cei la nivel de conducere(deputați) nu au pățit nimic, chiar dacă se afla ca au contactat virusul. În schimb omul simplu vai de capul lui, ajunge grav bolnav și mort…”, au fost câteva dintre comentariile și părerile pe care fanii le-au lăsat pentru Mihai Bendeac.

Mihai Bendeac mărturisește faptul că a avut chiar și toate simptomele specifice acestui tip de virus. Mai mult decât atât, acesta mai spune faptul că și familia lui a fost infectată, mama, tatăl, fratele și niște rude. Se pare că el ar fi învins cel mai repede virusul, în aproximativ 48 de ore, pe când la restul familiei sale a durat mai multe zile. O mătușă și un unchi chiar au ajuns la spital din cauza acestui virus, spune acesta. Mărturisirile sale au declanșat un scandal. Mai mult decât atât, Bendeac a caracterizat, după simptomele pe care le-a avut, virusul precum un monstru, se pare.

„Pe ai mei i-a chinuit vreo 8 sau 9 zile. Pe mine, timp de vreo 48 de ore. Ce m-a frapat este faptul că eram absolut normal și, în decurs de 5 minute, aveam toate simptomele: dureri foarte puternice musculare, EXTREM de puternice, o stare de oboseală și nu mai avea absolut deloc gust și miros, motiv pentru care am și slăbit vreo trei kilograme în zilele alea”, a declarat Mihai Bendeac.

Scandal monstru după ce Bendeac a recunoscut că a avut COVID-19!
Scandal monstru după ce Bendeac a recunoscut că a avut COVID-19!

Se pare că cei din jurul lui Mihai Bendeac îi pun la îndoială spusele. Nu este prima dată când acesta le-ar fi făcut farse. La un moment dat, Bendeac le-a spus chiar că urmează să aibă un copil, după aceea urmând un scandal monstru.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro