Reclamă

Cine nu își amintește de celebrele șlagăre „Dă-mi nopțile înapoi”, ” O iubire de-al vară” sau „Ia cu tine și inima mea”. Trei dintre piesele etalon ale formației A.S.I.A care făceau furori în anii 2000. Membrele trupei erau adorate de fani, iar concertele în țară și în străinătate erau nenumărate. Trupa A.S.I.A a trecut prin două reorganizări însă cu toate acestea a rămas pe piață până în anul 2006. Recent, fostele membre ale trupei au anunțat că vor relansa acest proiect muzical. Reuniunea așteptată de nostalgicii muzicii anilor 2000 va avea loc în cadrul unui concert aniversar la Sala Palatului.

Biletele pentru acest mare eveniment sunt deja disponibile online. Prețurile acestora pornesc de la 99 de lei și ajung în cazul celor VIP la 199 de lei.

Cea care a anunțat în mediul online despre concertul aniversar este Sorana, una dintre artistele care au făcut parte din proiect încă de la debut. De altfel, alături de ea vor fi prezente Anca Neacșu, Anemona Niculescu și Iana Novac. De altfel, afișul pentru concertul respectiv a fost deja prezentat în această formulă.

Fanii au reacționat extrem de bine legat de acest subiect, drept dovadă, postarea legată de eveniment are numeroase comentarii și aprecieri. Totuși, mulți dintre fani au fost intrigați de lipsa Irinei Nicolae de pe afiș și implicit de la concert.

Nimeni nu știa însă care e adevărul din spatele absenței acesteia.

Nu are farmec fără Irina?/” „Formația era completă cu Irina, fata cu moațe.”/” Frumos ar fi fost să faceți cu adevărat completă relansarea.”, au fost fost doar câteva dintre mesajele internauților legate de postarea anunțului concertului.

La câteva zile de la acest anunț a izbucnit un întreg scandal. La baza lui ar sta nemulțumirea Irinei Nicolae vizavi de acest context.

Trupa A.S.I.A, concert aniversar fără Irina Nicolae?

Trupa A.S.I.A a luat ființă în data de 8 martie 1999. Proiectul muzical a avut la bază inițiativa lui Adrian Ordean de a crea o trupă de fete. Formația lansată pe piața muzicală a avut un succes nebun încă de la prima apariție.

Acum, la aproape două decenii de la destrămarea trupei, fostele membre ale formației vor să ajungă din nou în fața fanilor lor. Marele eveniment a fost pus la cale de ceva timp, iar acum se fac ultimele pregătiri pentru acesta. Concertul aniversar va avea loc pe data de 6 Martie la Sala Palatului. Biletele pentru acest mare eveniment sunt deja disponibile online. Prețurile acestora pornesc de la 99 de lei și ajung în cazul celor VIP la 199 de lei.

Social media

Cea care a anunțat în mediul online despre concertul aniversar este Sorana, una dintre artistele care au făcut parte din proiect încă de la debut. De altfel, alături de ea vor fi prezente Anca Neacșu, Anemona Niculescu și Iana Novac. De altfel, afișul pentru concertul respectiv a fost deja prezentat în această formulă.

Fanii au reacționat extrem de bine legat de acest subiect, drept dovadă, postarea legată de eveniment are numeroase comentarii și aprecieri. Totuși, mulți dintre fani au fost intrigați de lipsa Irinei Nicolae de pe afiș și implicit de la concert.

Nimeni nu știa însă care e adevărul din spatele absenței acesteia.

Irina, intrigată de gestul fostelor colege

Social media


Povestea legată de „detașarea” de Irina Nicolae ar fi început în urmă cu câteva săptămâni. Atunci, Iana Novac și-a celebrat lungul parcurs în muzică. Fostele ei colege de trupă au fost invitate la acest eveniment, inclusiv pentru un recital. Dintre toate, marea absentă a fost Irina Nicolae.

Ulterior, atunci când au pus la cale concertul aniversar al formației A.S.I.A, fostele membre nu și-ar fi chemat și colega, pe Irina.

Cel puțin acest lucru este susținut de artistă. Irina Nicolae este extrem de dezamăgită de atitudinea fostelor colege. Inclusiv Adrian Ordean a explicat că Irina ar fi ocupată cu creșterea copilului, din acest motiv i-ar fi imposibil să participe.

Nu poți să-mi găsești scuze că am copil, că locuiesc în Ungaria și că n-am timp de repetiții. Sunt la 50 de minute de România. Dar, puteam fi oriunde în lumea asta, la urma-urmei, este vorba despre munca mea de o viață.Nu vreau absolut nimic de la ele, vreau doar ca oamenii să înțeleagă faptul că nu sunt pe scenă cu ele pentru că nimeni nu mi-a spus de vreun concert aniversar, am aflat și deschizând pe Instagram un afiș.„, a spus Irina Nicolae, conform Playtech.

Irina Nicolae este căsătorită și locuiește în Ungaria de ani buni.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro