Reclamă

Plecarea Andreei Berecleanu de la Antena 1 a fost o mare surpriză în media, iar speculațiile și-au făcut simțită prezența imediat. Carismatică și respectată, Andreea Berecleanu a încheiat o etapă din viața de televiziune, semnul de întrebare care s-a ridicat fiind referitor la motivele plecării sale.

Apariția Vulpiței din Vaslui la ”Acces Direct” și nenumăratele controverse legate de prestațiile sale au făcut ca ipotezele să prindă contur, chiar dacă, firește, unele nu-și vor găsi sau nu și-au găsit confirmarea în realitate. Însă s-a spus că Antena 1 a coborât ștachete pentru a obține audiență, renunțând chiar și la calitate media, iar acesta poate fi unul dintre motivele care au determinat-o pe Andreea Berecleanu să renunțe. Chiar ea a scris că a fost și a rămas un jurnalist respectat și onest, iar asocierea cu imaginea Vulpiței din Vaslui putea fi o adevărată piatră de moară. Foare mulți telespectatori au trimis reclamații la Consiliul Național al Audiovizualului, considerând că s-a ajuns la un nivel lamentabil în ceea ce privește calitatea emisiunilor ”Acces Direct”, din ultima vreme, iar acest scandal a contribuit, cu siguranță, la decizia Andreei Berecleanu de a demisiona de la Antena 1. Printre alte motive, evident.

”Sunt prezentator de știri de 27 de ani, sunt un jurnalist respectat atât de colegii de breaslă cât și de către public tocmai pentru că nu am dezamăgit, sunt un om corect și onest”, a scris Andreea Berecleanu în mediul online.

Poate că mulți nu s-ar fi așteptat la asta, însă după ce Andreea Berecleanu a părăsit Antena 1, Andreea Esca a fost printre primii care au sunat-o. Andreea Berecleanu a scris pe pagina sa de socializare că a vorbit la telefon cu Esca, iar între ele nu a fost, niciodată, o competiție a ”caracterelor”, ci una a ”știrilor”.

“Deși vreau cu tot dinadinsul să tac, să mă abțin și să merg mai departe, sunt câteva apariții în presă pe care nu le pot lăsa să treacă pur și simplu. De exemplu, ieri un site a scris că aș fi primit un sms de la o fostă colegă. Nu numai că nu am primit acel sms, ca atare nici nu am avut cui să răspund, dar nici nu-mi doream să-l primesc. Ce este însă adevărat, este că unul dintre primii oameni de la care am primit un sms și chiar am vorbit la telefon imediat este Andreea Esca. Ce-i drept, între mine și Andreea nu a fost o competiție a caracterelor, a fost o competiție a știrilor”, a scris Andreea Berecleanu pe contul său oficial de Facebook.


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro