Versurile uneia dintre melodiile lui Vali Vijelie, „Să iubeşti două femei, să nu ştii pe care-o vrei”, i se potrivesc de minune artistului.

Fosta amantă a manelistului a deschis un subiect destul de sensibil pentru familia manelistului. Mihaela Staicu a povestit recent că Vali Vijelie a fost căsătorit cu ea, lucru care a înfuriat-o pe actuala soție a solistului. 

Fosta amantă a lui Vali Vijelie a rupt tăcerea despre aventura cu manelistul

Este scandal mare în familia lui Vali Vijelie! La începutul carierei sale, artistul a trăit o frumoasă poveste de iubire cu o adolescentă care nu împlinise nici 16 ani, pe nume Mihaela Staicu. Ani la rând, manelistul și tânăra au avut o relație, deși artistul de muzică de petrecere era însurat. Mihaela Staicu a mărturisit de curând că Vali Vijelie a ‘furat-o’ pe când avea o vârstă fragedă.

„Aveam aproape 16 ani. Era hoț, nu prea mă băga în seamă. Până la urmă, a aflat unde stau și a venit cu un prieten de-al lui, pregătit cu tot ce trebuie… cum era la vremea aia, eu eram domnișoară.

Mi-a adus cămașă, mi-a făcut rachiu, după mi-a chemat toți lăutarii, să-mi facă fală.(…) M-a luat de pe stradă. M-a urmărit în jurul casei, unde stăteam eu. A venit cu băiatul ăsta Marin, un șofer și până la urmă am rămas cu el. A fost o perioadă frumoasă, de iubire. Eram copii. M-a furat, n-am vrut”, a povestit artista în cadrul unei emisiuni tv.

De asemenea, cântăreața a susținut că ea și interpretul au fost căsătoriți. Deși nu mai sunt împreună, Mihaela și Vali au rămas în relații bune, iar atunci când se întâlnesc la concerte se salută.

foto: social media

Soția manelistului susține că amanta artistului știa că el este însurat

Pe de altă parte, Carmen, actuala soție lui Vali Vijelie, a luat foc când a auzit cele spuse de fosta amantă a soțului său. Femeia a ținut să precizeze că Mihaela Staicua fost cea care s-a băgat peste relația ei. Ea a mai spus că pe tânără nu a deranjat-o deloc că Vijelie era însurat.

„Ei când s-au cunoscut, iar asta spun din ceea ce știu de la cumnata mea care era cu ei în casă, soțul meu era cu Mioara, cu mama băiatului lui cel mare și era în casa socrilor mei, iar ea știa asta foarte bine că el este cu o femeie care la acel moment era și gravidă. Deci ea a știut în ce se bagă. Ea nu este prima, prima femeie cu care soțul meu a trăit în casă a fost Mioara, dar prima femeie cu care a fost căsătorit civil sunt eu! Eu sunt singura lui soție cu acte!

Da, este adevărat! Era căsătorită cu domnul acela de la Giurgiu, iar ea trăia cu soțul meu. Soțul ei până la urmă s-a despărțit de ea pentru că aflat. Vali era căsătorit cu mine, știa foarte bine asta și că avem și doi copii, și cu toate acestea, nu a împiediat-o absolut nimic să trăiască cu el. Și încă ceva, nu este singurul bărbat căsătorit cu care a trăit și este persoană publică, mai sunt și alții.

Am aflat la un moment dat. Nu știu cât a durat relația lor, după ce eu am aflat, nu cred că a mai continuat. Eu asta nu înțeleg, de ce s-a apucat să vorbească despre ceva care s-a întâmplat acum 30 de ani?! Să vadă și copiii mei, și fata ei?! Oricum nu s-a întâmplat cum a spus ea. Ea a spus ce i-a convenit, să iasă bine!

Văd că are niște pierderi de memorie, să spună tot! Probabil, ca orice mamă la 14 ani nu prea îți doreşti să facă asta copilul. Dacă nu ai reușit în viață până la vârsta asta, care are spre 50 de ani, și nu a reușit să se facă cunoscută te-a pus acum la vârsta asta să ieși în față că te-a luat pe tine Vali Vijelie la 14 ani?! Mi se pare penibil! Nu am discutat ( n.r. copiii), soțul meu este la mare, suntem la spectacol, copiii sunt acasă”, a declarat soția lui Vali Vijelie, la Antena Stars.