WRS sau pe numele lui real Andrei Ionuț Ursu a reuşit să încheie pe un onorabil loc 18 în finala Eurovision 2022. A fost o seară plină de emoție pentru toate cele 25 de țări finaliste. Supărarea fanilor din România a venit după acordarea punctelor din partea juriilor naționale. 

România tună și fulgeră pe Ucraina

Așa că, deşi România a dat 12 puncte Ucrainei, cei de la Kiev nu au oferit nici măcar unul. Nici Republica Moldova nu ne-a dat vreun punct, însă şi juriul de la Bucureşti le-a dat celor de la Chişinău tot zero puncte.

Sursa: Facebook

Supărarea a fost cu atât mai mare cu cât Republica Moldova a participat cu piesa „Trenuleţul”, al cărui mesaj era de unire dintre cele două ţări. De asemenea, fanii români s-au enervat teribil văzând că Ucraina nu ne-a oferit nimic din partea juriului.

„Ruşine, Moldova. Să cânți despre Chișinău-București și să nu dai nici măcar un punct României din partea juriului”,„Românii: Slava Ukraina, 12 puncte! Ucrainienii către români: mai stați o tură”,O mare dezamăgire punctele acordate…și noi pentru ei, și ei pentru noi…Rușinică Moldova! Rușine România! Ce mai frați suntem unii pentru alții”, sunt câteva dintre comentariile de pe pagina oficială a Eurovision 2022.

Ucraina, marea câștigătoare a concursului internațional Eurovision 2022

A fost o seară în care emoțiile i-au copleșit pe toți concurenții participanți la „Eurovision 2022”.  Marea Britanie a fost până în până în ultimele momente la conducere, dar apoi, spre final, Ucraina a obținut 430 de puncte din partea publicului, ceea ce condus-o pe primul loc, unde a și rămas.

“Vă mulțumim că sprijiniți Ucraina. Această victorie este pentru fiecare ucrainean. Slavă Ucrainei!”, au declarat reprezentanții Ucrainei după primirea marelui trofeu.

Finala „Eurovision 2022” a avut loc sâmbătă seară, la ora 22:00. Reprezentanții a 25 de țări au urcat urca pe scena de la Sala Pala Olimpico din Torino, gazda show-ului în acest an.