Românii care fac copii primesc bani de la autoritățile locale.

Nu, nu este o glumă, ci realitatea din mai multe sate din țară, unde în ultimii ani, numărul copiilor a devenit tot mai mic. Primarii au venit cu o soluție ingenioasă și au decis să le dea anumite sume de bani tinerilor care-și întemeiază o familie.

În timp ce orașele mari din România sunt tot mai aglomerate, populația din localitățile mai mici scade alarmant. Sunt sate unde școlile au câte 2-3 elevi în sălile de clasă, iar ulițele, până nu demult pline de copii, sunt goale.

Problema scăderii natalității a fost luată în serios de mai mulți primari, care au apelat la o metodă ingenioasă prin care să-i încurajeze pe tineri să facă copii. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. În următorii ani de la luarea acestei măsuri, numărul nou-născuților a crescut de trei ori.

Este și cazul localității Mischii, din județul Dolj. Aici, primarul a decis în anul 2019 să acorde tinerelor familii câte 1.500 de lei pentru fiecare nou-născut. Și pentru că a funcționat, sumele alocate în acest scop au fost majorate, iar în acest an se dau câte 5.000 de lei pentru fiecare copil.

Natalitatea scădea drastic. Doar șapte născuți la o populație de 1.700 de locuitori. Să ajungi să ai în clasă un singur copil. Sunt străzi în care nu exista niciun copil. Gheorghe Popa, primar comuna Mischii pentru Știrile ProTV.

Localitatea doljeană nu este singura unde tinerii primesc un ajutor în plus la început de drum. Același lucru se întâmplă și în comuna Ghiroda, din județul Timiș, unde proaspeții părinți primesc 1.000 de lei. Și într-o altă localitate din Bistrița se dau 3.000 tot în același scop.

Câți bani primesc părinții în București

Ajutor primesc și părinții din București, unde populația nu este o problemă. Însă aici, femeile însărcinate beneficiază de un ajutor din partea Primăriei Capitalei, prin Direcția Generală de Asistență Socială.

Mai exact, proaspăt mămicile sau cele care vor aduce curând un copil de lume primesc 2.000 de lei, sub formă a două vouchere. Banii pot fi folosiți pentru controalele medicale necesare în perioada sarcinii, dar și pentru achiziția de diferite medicamente.