Reclamă

Odinioară unul dintre cele mai frumoase locuri de pe litoralul nostru, satul de vacanță din Mamaia a ajuns o epavă. Cei mai mulți dintre turiști spun că acesta și-a pierdut strălucirea de altădată. Gălăgie, mizerie și mâncare de proastă calitate, cam acestea sunt atributele folosite de reprezentanții ANPC în descrierea unui punct de atracție pe care litoralul l- avut.

Satul de vacanță din Mamaia,îngropat în mizerie și nepăsare

Autoritățile sunt nevoite să intervină cu avertismente și amenzi în fața stării deplorabile în care a ajuns Satul de vacanță din Mamaia.

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au sesizat o serie de probleme grave care afectează imaginea unuia dintre locurile care făceau cinste odinioară litoralului nostru.

Mai mult, reprezentanții ANPC spun că au înregistrat numeroase plângeri legate de acest loc.Printre cele mai frecvente se numără cele ce vizează gălăgia excesivă și muzica la volum maxim. De altfel, turiștii se plâng și de faptul că în zonă au ajuns să fie comercializate produse alimentare de proastă calitate.

Pârâul care odinioară anima atmosfera cu bărci și hidrobiciclete, acum oferă un peisaj dezolant. Acesta este acum acoperit de gunoaie și deșeuri, iar aleile stațiunii sunt pline de tarabe improvizate ce comercializează articole de plajă, suveniruri de proastă calitate, semințe și chiar hamsie bulgărească.

Directorul general al Direcției Generale Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană ANPC, Paul Anghel, a atras atenția asupra situației îngrijorătoare a stațiunii. Acesta a subliniat că lipsa de igienă și de respect pentru calitatea serviciilor turistice afectează serios atracția turiștilor. Mai mult, toate aceste aspecte negative pun în pericol dezvoltarea economică a zonei.

Amenzi uriașe aplicate în acest caz

Comisarii ANPC au efectuat controale amănunțite și au aplicat în ultimele zile amenzi usturătoare. Suma totală la care acestea se ridică este de 132.000 lei pentru operatorii economici care nu au respectat normele de calitate și de igienă impuse de lege.

Garda de Mediu a intervenit de asemenea în acest context.

Reprezentanții acesteia au cerut măsuri urgente pentru remedierea situației și pentru respectarea legislației în domeniul protecției mediului și al apei.

În caz contrar, amenzile aplicate vor fi mult mai drastice. Acestea pot atinge sume de până la 60.000 de lei pentru încălcarea legii deșeurilor. Totodată, cei care administrează zona ar putea primi sancțiuni și de până la 80.000 de lei pentru încălcarea legislației privind neigienizarea apei.

Satul de Vacanță a fost cândva renumit pentru căsuțele tradiționale, fiecare purtând denumirea unui județ din România. Dezordinea și lipsa de reguli au dus la pierderea farmecului autentic treptat. Astfel s-a ajuns ca unul dintre cele mai spectaculoase locuri de pe litoralul românesc să fie îngropat în mizerie și nepăsare.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro