Reclamă

Fiecare sezon al emisiunii „Chefi la cuțite” a avut pe lângă întrecerile culinare și o altă constantă: găsirea unei partenere pentru Cătălin Scărlătescu. An de an, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au încercat să îi găsească colegului lor iubită. Iar sezonul 10 pare că este cu noroc. Acum, în sfârșit, Cătălin Scărlătescu și-a găsit aleasa și a adus-o și în fața camerelor.

În sezonul 10 al emisiunii „Chefi la cuțite”, Cătălin Scărlătescu nu a mai pășit ca un burlac. De mai bine de un an de zile, chef-ul are o relație cu Doina Teodoru. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste frumoasă, pe care au ținut-o departe de ochii curioșilor. Însă, acum aceștia și-au adus iubirea și în fața camerelor de filmat. Mai mult, au împărtășit un sărut pătimaș în fața tuturor.

 „Cei din jur au spus că suntem o combinație cel puțin bizară. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca noi doi să fim împreună. Nici noi nu ne-am fi așteptat să fim împreună. Într-adevăr am auzit că a fost un mare crai și asta m-a ținut un pic pe loc. Pentru că eu căutam o relație serioasă. Dar a insistat foarte mult, ca să mă asigure că-și dorește ceva serios.

Iar relația a evoluat incredibil de frumos. La un moment dat a declarat că el cucerește femeile cu sinceritatea lui și că ultima armă este gătitul. Dacă femeia nu cedează în niciun fel, îi gătește. Eu nu știu ce să-nțeleg. Pentru că mie mi-a gătit de la a doua întâlnire. Deci presupun că a fost pus în dificultate rău de tot.”, a spus Doina Teodoru.

Sărut pătimaș la „Chefi la cuțite”! Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru și-au adus dragostea în platou
Instagram

Cum își răsfață Cătălin Scărlătescu iubita?

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru s-au întâlnit în culisele de la Antena1. Actrița a devenit cunoscută publicului larg după participarea la emisiunea „iUmor”, iar mai apoi a continuat colaborarea cu postul de televiziune apărând în serialul „Băieți de oraș”.

Deși nu au vorbit niciodată despre cum a început poveste lor de iubire, cert este că totul merge foarte bine. Cătălin Scărlătescu a declarat că în fiecare seara își răsfață iubita cu un pahar de vin și o cină delicioasă, însă nici ea nu se lasă mai prejos.

„Am și eu o vârstă, la 25 de ani m-am oprit. Da, gătesc pentru ea. Totul începe cu o sticlă de vin și pe urmă începem și gătesc. Eu fac cina, ea micul dejun”, a mai spus Cătălin Scărlătescu.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro