Izvorul Tămăduirii este prima sărbătoare închinată Maicii Domnului de după Înviere. Data acesteia este oscilantă în fiecare an. Astfel? În 2023, Izvorul Tămăduirii are loc pe 22 aprilie. Puțini știu însă ce semnificație are de fapt această zi pentru credința noastră. În bisericile ortodoxe din întreaga lume au loc astăzi slujbe speciale.
Izvorul Tămăduirii, ziua în care apele se sfințesc din nou
Izvorul Tămăduirii face referire la o minune petrecută în apropiere de Constantinopol. Se crede că un orb a primit văzul după ce s-a spălat cu apa unui izvor din această parte a lumii. Respectivul om în suferința ajunge la vindecare datorită împăratului Leon. Acesta a avut anii de domnie între 457 și 474. El împlinește de fapt o descoperire a Maicii Domnului
„Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”este îndemnul primit de Leon.
În locul în care minunea a avut loc,împăratul Leon a ridicat o biserică. Aceasta are hramul Izvorul Tămăduirii.
An de an, credincioșii ortodocși merg la biserica din actualul Istanbul, vechiul Constantinopol pentru a se închina.
De altfel, mai numeroase biserici ortodoxe din țară, dar și din străinătate poartă acest hram.
Se spune că astăzi se sfințesc din nou apele.
Astăzi se sfințesc apele cu slujba săvârșită pentru Agheasma Mică
Astăzi, preoții slujitori ai Bisericii Ortodoxe săvârșesc slujba pentru Agheasma Mică.
Cuvântul „aghiasma” provine din grecescul ” aghiasmos”. Acesta are legătură cu”aghios”(sfânt). „Aghiasmos” înseamnă „sfințire” dar și „apă sfințită”.
Cum consumăm Aghiasma Mică
De Izvorul Tămăduirii se sfințesc toate apele. Credincioșii primesc acasă Aghiasma Mică. Aceasta poate fi consumată pe parcursul anului, pe nemâncate, dimineața. Este recomandată consumului mai ales de către cei suferinzi.
Aghiasma Mare în schimb, sfințită de Bobotează se consumă timp de 8 zile.