Reclamă

Sărbătoare mare în bisericile ortodoxe din întreaga lume. An de an pe data de 9 martie, conform tradiției sunt sărbătoriți cei 40 de Mucenici din Sevastia. În această zi, credincioșii trebuie să urmeze cu sfințenie unele învățături și tradiții care le vor aduce belșugul.

Semnificația religioasă a sărbătorii celor 40 de Mucenici

Cei 40 de Mucenici din Sevastia reprezintă de 40 de soldați romani care au suferit persecuții. Aceștia erau membri ai Legiunii a Xll a Fulminata din Armenia. Soldații romani au suferit prigoana îndreptată spre creștini pe vremea Împăratului.  Cei 40 de soldați au luptat pentru credința lor de neclintit și au refuzat închinarea la idoli. Drept pedeapsă, aceștia au fost persecutați prin zdrobirea de oase. Ulterior, trupurile lor au  fost arse. Câțiva dintre ei au fost aruncați în lacul din Sevastia.

Minunea legată de aceste suferințe a fost că după trei zile de la moartea lor, mucenicii „au ieșit” din lac, și s-au arătat episcopului Petre. Aceștia cereau să le fie scoase rămășitele din lac. Cei 40 de mucenici au fost apoi îngropați creștinește, fiind cinstiți de biserică an de an.

Ce tradiții ar trebui respectate astăzi

În bisericile ortodoxe din întreaga lume cei 40 de Mucenici sunt sărbătoriți astăzi cu cruce neagră. Conform tradiției, este o zi în care credincioșii trebuie să se aplece asupra celor sărmani cărora să le întindă cu mare smerenie un ajutor.

De aici și ritualul de pregătire al mucenicilor sau „sfințișorilor” în număr de 40. Aceștia trebuie pregătiți spre a fi oferiți ca rememorare a jertfei creștinești pe care mucenicii din Sevastia au împlinit-o.

În majoritatea regiunilor țării noastre sunt pregătiți astfel mucenici pentru a fi dați de pomană. Rețetele diferă în funcție de zonă, însă au la bază aceleași ingrediente: făina, nuca, zahăr și aromatele care semnifică valorile creștinești pe care mucenicii le aveau.

În majoritatea regiunilor țării noastre sunt pregătiți astfel mucenici pentru a fi dați de pomană. Rețetele diferă în funcție de zonă, însă au la bază aceleași ingrediente: făina, nuca, zahăr și aromatele care semnifică valorile creștinești pe care mucenicii le aveau.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro