Reclamă

Perioada premergătoare Sfintelor Paști este una încărcată de sărbători în Biserica Ortodoxă. Credincioșii așteaptă deja cu nerăbdare cei 40 de mucenici din Sevastia, sărbătoare care are loc pe data de 9 Martie. Puțini știu însă că și pe 6 Martie sunt prăznuiți cei 42 de mucenici din Amoreea. Tradiția spune că într-o astfel de zi, trebuie ca orice credincios să facă o faptă de milostenie.

6 Martie – Aflarea Sfintei Cruci, cei 42 de mucenici din Amoreea

Dintre cei 42 de mucenici din Amoreea, mai cunoscuți sunt Teodor, Calist, Teofil și Constantin. Alături de ei, biserica îi ocrotește ca sfinți și pe restul care le-au fost alături în cadrul armatei drept comandanți bizantini între anij 829-842.

Aceștia au făcut parte din armata împăratului Teofil, responsabilă pentru numeroase conflicte armate de la răsărit și apus.

Cei 42 de mucenici au avut misiunea dată de împărat, aceea de a întări apărarea cetății Amoreea. Aceasta era localizata în Frigia și era amenințată de saracini. Impozanta cetate a ajuns să fie arsă și chiar jefuită, iar numeroase vieți omenești ale creștinilor au fost pierdute atunci. Crimele au fost de o asemenea duritate încât se crede că pe străzile din Amoreea curgea sângele oamenilor.

Dintre creștinii care au scăpat cu viață, alți șaptezeci de mii de bărbați au fost omorâți. Femeile alături de copii au fost ulterior supuse robiei.

Totuși, au fost cruțați vremelnic însă doar comandanții. Aceștia ah ajuns ulterior în închisori acolo unde au avut parte de numeroase chinuri. Ziua și noaptea, cei 42 de comandanți se rugau constant pentru ca Dumnezeu să se milostivească asupra lor. Aceștia cântau neîncetat psalmii lui David. Toți cei 42 de bărbați au fost ulterior uciși, iar trupurile aruncate în Eufrat. Aceștia au fost categorisiți drept mucenici pentru credința lor, dincolo de chinul suferit.

Într-o sărbătoarea precum cea de astăzi, tradiția bisericească ne învață să facem noi fapte de milostenie și să întindem o mână celor sărmani.

 


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro