Este sărbătoare importantă în Biserica Ortodoxă Română. Sfântul și Dreptul Simeon face parte din cei 70 de înțelepți care au tradus în limba greacă Vechiul Testament, după cum a poruncit regele Egiptului.
Sfânta Prorociță Ana era în Templu atunci când a fost adus Mântuitorul Iisus, iar ea a confirmat că El este Mesia pe care toată lumea îl aștepta.
Sărbătoare mare pentru toți creștinii de pretutindeni
Sfântul și Dreptul Simeon este unul dintre cei 70 de înțelepți care au contribuit la traducerea Vechiului Testament. Aștepta venirea lui Iisus și era un om cu frica lui Dumnezeu.
Simeon, bătrânul, după mărturia Sfintei Evanghelii, era un om drept şi credincios, aşteptând mângâierea lui Israil, iar Duhul Sfânt era peste dânsul. Aceluia i s-a făcut ştire de la Dumnezeu despre venirea ce degrabă era să fie în lume, a adevăratului Mesia” (Vieţile Sfinţilor).
Când Maica Domnului, la patruzeci de zile după naştere, L-a adus pe Prunc la templul din Ierusalim să fie închinat Domnului, ca orice întâi născut de parte bărbătească, Dreptul Simeon a ieşit în întâmpinarea Pruncului, L-a luat în braţele sale şi a spus: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace. Că ochii mei văzură mântuirea Ta. (Luca 2; 29, 30).
Rugăciune către Sfântul Simeon
Atotputernice Doamne, miluiește și mântuiește,
Ține această mică flăcăruie de viață.
Asemenea luminii unei candele
Este viața acestui copil,
Iar vânturile lumii cumplite sunt,
Chiar și pentru strălucitoarele stele.
Un foc mic se păstrează sub cenușă,
Iar sub mâna Ta, sufletul omului.
O, Doamne, mântuiește-ne, miluiește-ne și ne ușurează
Trecerea prin această viață.
Așa s-a rugat și Prorocul David, deși el era torță strălucitoare.
Păzește sufletul și cugetul copiilor
De toată întinarea cea rea a păcatului.
Sufletul lor ușor ar pieri
Dacă Tu, Doamne, nu l-ai apăra ca un Puternic.
O, Stăpâne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi și acum,
Ține această mică flăcăruie în viață!
Pentru rugăciunile Sfântului Tău, Dreptul Simeon,
Cel care în brațele sale pe Pruncul Iisus l-a primit.