Astăzi, 17 noiembrie 2021, este pomenit în calendarul ortodox Sfântul Grigorie Taumaturgul, Episcop al Neocezareei.

Acesta provine dintr-o familie păgână, s-a născut în cetatea Neocezareea din Pont. A beneficiat de o educație laică, și a studiat retorica, dreptul și filozofia. Pentru a-și putea continua studiile, Grigorie a plecat cu un prieten în Cezareea Palestinei, între anii 185-254, unde l-a întâlnit pe Origen. Acesta a fost un mare cărturar creștin al vremii respective, care a fost condamnat de Biserică pentru ereziile susținute.

Ce minuni a făcut de a devenit Sfânt?

A primit denumirea de „Taumaturugul”, datorită lui Dumnezeu, care l-a ales pe acesta să îl urmeze. Grigorie a înfăptuit minuni, a vindecat bolnavii, motiv pentru care a primit acest apelativ.

În perioada 284-305, în perioada persecuției împotriva creștinilor, condusă de împăratul Dioclețian, Sfântul Grigorie le-a cerut oamenilor să fugă și să se ascundă, ca nu cumva din cauza fricii să își piardă credința în Dumnezeu.

În timp ce se ruga către Dumnezeu, acesta s-a tulburat foarte tare și a stat tăcut preț de ceva timp, ca și cum ar fi privit o priveliște de umilință. dintr-o dată, cu un glas puternic și fața luminată, a început să îi aducă lui Dumnezeu mulțumiri. Atunci a fost întrebat de diacon: „Care este pricina schimbării tale, Părinte, ca adineuri erai tulburat și acum te arăți vesel?” Atunci Sfântul i-a răspuns:  „Am văzut, fiule, o vedenie minunată cu un copil mic, luptându-se cu diavolul cel mare și, biruindu-l pe diavol, l-a aruncat pe pământ.”

Sfântul Grigorie Taumaturgul / Sursă foto: Arhivă

Fiind bătrân și în pragul trecerii în neființă, Sfântul Grigorie Taumaturgul i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru lucrarea și harul pe care i le-a oferit în viață, fiind liniștit și împăcat că a reușit să întoarcă la credință o mare adunare de oameni.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei

Cea mai puternică Rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcând minune ai uscat locul cel ucigător de frate şi pornirile râului le-ai oprit, înţelepte, înfigându-ţi toiagul care s-a şi făcut copac, cu voia lui Dumnezeu, Sfinte Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râvna de Dumnezeu te-a mâncat pe tine, Părinte Grigorie. Că nesuferind a vedea cum era ocărât Dumnezeu, ai nimicit pe poporul ce cugeta cele deşarte, cu rugăciunile tale, grăitorule de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vrând să te defăimeze pe tine, ticălosul evreu cel cu credinţă rea a fost omorât, iar pe tine te-a slăvit Dumnezeu ca pe o slugă credincioasă, că te-ai arătat împlinitor al poruncilor Lui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Venit-a peste tine, Preacurată, Duhul, Care lucrează toate şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a Sălăşluit întru tine şi S-a făcut Trup în chip de negrăit, rămânând Dumnezeu Neschimbat.