Reclamă
Reclamă

Șapte județe și capitala se află luni sub avertizare cod portocaliu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 35 – 37 de grade. Meteorologii au emis și o avertizare cod galben, anunțând val de căldură persistent și disconfort termic ridicat în mai multe regiuni. Valul de căldură se va menține în Banat, nord-vestul și nordul Olteniei, nordul Munteniei și în zona continentală a Dobrogei.

„Valul de căldură va persista în Banat, în nord-vestul și nordul Olteniei, în nordul Munteniei, precum și în zona continentală a Dobrogei, disconfortul termic se va menține ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități și izolat va fi caniculă”, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Temperaturile maxime, în continuare cu mult mai mari decât cele normale perioadei, vor fi cuprinse în general între 33 și 35 de grade.

Reclamă

Luni este valabilă și o avertizare cod portocaliu pentru județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Ilfov, precum și pentru municipiul București. „În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Ilfov, precum și în municipiul București, valul de căldură va persista. Temperaturile maxime, deși ușor mai scăzute față de cele înregistrate în zilele anterioare, vor fi în continuare deosebit de ridicate. Disconfortul termic se va menține accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități și va fi caniculă”, precizează meteorologii.

Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 20 de grade, fapt ce caracterizează nopțile drept tropicale.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro