Reclamă

Pe şantierul drumului de legătură A3 – DN1 de la Tureni (DEx4) se înregistrează o evoluţie foarte bună, lucrările ajungând la un stadiu fizic de 80%, conform anunţului făcut de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. Termenul pentru finalizarea proiectului este stabilit pentru luna iunie 2025.

„Evoluţie foarte bună pe şantierul drumului de legătură A3 – DN1 de la Tureni (DEx4)! Asocierea de constructori români şi spanioli condusă de Dimex 2000 SRL este bine mobilizată în şantier iar lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 80%”, a declarat șeful CNAIR, Cristian Pistol, prin intermediul unei postări pe Facebook.

În prezent, pe şantier sunt mobilizaţi 220 de muncitori şi 130 de utilaje. Tipurile de lucrări desfăşurate includ săpături, terasamente, consolidare a versanţilor, pasaje şi viaducte, cofrare şi armare, precum şi protejarea albiei râului Negoteasa cu saltele de gabioane.

Pistol a subliniat că pe traseul DEx 4 sunt construite 7 poduri şi viaducte, iar la kilometrul 4 este construit un viaduct peste Valea Racilor, care are 6 deschideri şi o lungime totală de 258 de metri.

Valoarea contractului pentru acest proiect este de 562,61 milioane lei (fără TVA), iar finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru luna iunie 2025.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro