Sandra Izbașa și soțul ei, Răzvan Bănică își sărbătoresc aniversarea relației. Gimnasta i-a adresat un mesaj emoționant pentru a-i mulțumi frumoasei povești de dragoste de care are parte. 

Sandra Izbașa a făcut istorie în sportul românesc toată cariera sa. A dus România pe locul întâi la multe concursuri internaționale și s-a bucurat de un succes răsunător datorită muncii sale. Aceasta a început antrenamentele de mică și nu a avut timp să copilărească sau să aibă relații în care să se implice.

Gimnasta trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de actorul Răzvan Bănică. Cei doi au pasul marele pas în urmă cu un an când au spus „Da” în fața ofițerului de stare civilă. Sandra Izbașa a postat un mesaj emoționant pentru soțul ei. Ea îi mulțumește pentru tot sprijinul și iubirea pe care i-a oferit-o, fiindcă se simte extrem de fericită în această ipostază.

„30.07 este acea zi în care am pornit pe drumul iubirii, încrederii, prieteniei adevărate, speranței și credinței că lângă tine voi fi iubită, protejată, înțeleasă, susținută, împlinită și completă! Că voi fi o femeie puternică lângă un bărbat adevărat! Și mai ales că voi putea să îți fiu așa cum îmi ești și tu mie! Adică TOT! Acea zi este astăzi. Aceștia suntem noi. Și vom continua să fim!
Te Iubesc atât de mult încât nu voi putea vreodată să exprim în cuvinte! La Toții Anii Împreună!”, a scris Sandra Izbașa pe contul ei de Instagram.

Sandra Izbașa: „M-am îndrăgostit la 30 de ani”

Sandra Izbașa și-a dedicat toată viața sportului și nu a avut timp de relații de iubire. Până la 24 de ani a făcut parte din lotul olimpic de gimnastică, aproape 20 de ani dedicându-i sportului. Când s-a retras, s-a mai relaxat cu programul săi și a început să cunoască mai mulți oameni. Recunoaște că la 30 de ani s-a îndrăgostit De Răzvan Bănică cu care s-a și căsătorit.

Prima oară m-am îndrăgostit la 30 de ani. N-am avut timp de relații, nu poți să faci două lucruri bine, în același timp. M-am axat pe sportul de mare performanță. Eu am ieșit din sportul de performanță la 24 de ani, n-am avut o copilărie, apoi am avut câteva relații din care am învățat. Și da, m-am îndrăgostit la 30 de ani și m-am și căsătorit.”, a declarat sportiva la emisiunea „40 de întrebări”.