Samsarii de mașini au intrat în atenția inspectorilor antifraudă, acest lucru ducând la controale amănunțite din partea DGAF și aplicarea de amenzi de peste 3.9 milioane de lei.

Controalele au fost efectuate timp de 10 luni, iar 472 de persoane fizice sau juridice au fost amendate din cauza neregulilor. Aceștia comercializau autoturisme de lux la mâna a doua aduse din Germania, Olanda și Austria, fără să plătească obligațiile fiscale conform activității prestate.

Au fost dispuse măsuri asiguratorii pe 170 de autoturisme, conform comunicatului oferit de ANAF.

„Au existat 20 de situații în care au fost sesizate organele de urmărire penală pentru prejudicii cauzate bugetului de stat în valoare totală de peste 72 milioane lei. Pentru asigurarea recuperării prejudiciilor evaluate la peste 84 milioane lei au fost instituite 51 de măsuri asigurătorii asupra a 170 de autoturisme”, menționează sursa menționată.

Mașinile erau cumpărate din străinătate cu numerar de persoane fizice, la un preț de cel puțin 19% mai mic decât prețul pieței în România. Din cauza prejudiciului mare, inspectorii antifraudă au apelat la cooperarea cu Poliția Română.

Rezultatele obținute în aceste 10 luni au făcut inspectorii ANAF să continue controalele pe piața masinilor rulate.