Salvamontiștii avertizează turiștii care doresc să petreacă finalul de săptămână în zone montane să fie pregătiți pentru condiții meteorologice nefavorabile. În contextul temperaturilor scăzute și al ninsorilor viscolite anunțate de meteorologi în mai multe județe, aceștia le recomandă turiștilor să aibă echipamente și haine corespunzătoare sezonului.
„Având în vedere temperaturile scăzute din această perioadă, vă recomandăm să vă informaţi despre starea vremii înainte de a porni la drum, mai ales dacă intenţionaţi să petreceţi acest weekend la munte. Este esenţial să alegeţi doar trasee montane marcate şi să folosiţi echipamente adecvate sezonului de iarnă pentru a asigura o drumeţie în siguranţă”, au transmis salvamontiștii.
Avertismentul se referă în special la traseele montane aflate la altitudini de peste 1500 de metri, unde condițiile pot deveni rapid extrem de dificile. Turiștii ar trebui să aibă la ei o geacă rezistentă la vânt și un polar pentru menținerea căldurii, o lanternă frontală cu baterii de rezervă, o hartă și o busolă pentru a se orienta corect.
Alte echipamente esențiale includ un briceag multifuncțional, spray de autoapărare pe bază de piper, baterie externă, folie de supraviețuire și provizii de hrană. Turiștii sunt sfătuiți să aibă de asemenea un termos cu ceai cald, o sticlă de apă și un baton energizant, precum și aplicațiile Apel 112 și Salvamont instalate pe telefon.
Pentru condiții extreme de vreme rece, salvamontiștii recomandă îmbrăcăminte în straturi și adaptarea ritmului de drumeție. Este important să se mențină o comunicare constantă cu un prieten sau membru al familiei și să se efectueze o verificare completă a echipamentului înainte de plecarea la drum.
Cetățenii sunt încurajați să se informeze și să se pregătească corespunzător pentru a preveni posibile incidente sau situații neplăcute pe munte.