Sprijinul a fost punctul de referință pentru ca vedeta să obțină ceea ce și-a dorit

Iulia Vântur și Salman Khan trăiesc de mai mulți ani o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi fac o echipă imbatabilă și pe plan sentimental, dar și pe plan profesional. Iulia Vântur a dezvăluit cum a ajutat-o Salman Khan în cariera pe care o are în India. Actorul este și managerul vedetei.

Actorul indian a fost principalul sprijin al prezentatoarei

În urmă cu câțiva ani, focoasa blondină a luat decizia de a pleca din România. Locuiește acum departe de țara natală, dar e fericită și trăiește o iubire ca în povești alături de celebrul actor indian, Salman Khan. De fiecare dată când are ocazia, vedeta revine cu drag aici, în țară, la părinții ei.

Într-un interviu, prezentatoarea TV a povestit că Salman Khan a fost cel care a ajutat-o extrem de mult în carieră, în India. Mai mult, spune vedeta, actorul a crezut în vocea ei mai mult decât a crezut ea. A susținut-o și a știut că va reuși.

„Salman a fost cel care a făcut introducerea. Când ești prezentat de cineva ca el, trebuie să te prezinți de la același nivel profesional, nu ai cum să dezamăgești. Acolo a fost adevărata muncă. Conținutul și examenul final eu le-am dat.

Am fost privilegiată să am parte de sfaturile unui om cu o experiență de peste 30 de ani în Bollywood. M-a susținut și chiar a crezut în mine. El a crezut în vocea mea mai mult decât am crezut eu însămi inițial”, a declarat Iulia Vântur.

Salman Khan a fost o rampă de lansare în carieră pentru Iulia Vântur? Cum a susținut-o actorul pe frumoasa blondină
Playtech

Blondina a mărturisit că cel mai frumos lucru care i s-a întâmplat a fost să primească darul de a cânta. La început de drum, nici nu își permitea să viseze la o carieră în această industrie.

Totuși, datorită încurajărilor și a susținerii neîncetate ale celebrului actor, prezentatoarea a reușit să depășească un prag important. Astfel, a ajuns acolo unde nu credea că va ajunge vreodată.

Distribuie

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii