Reclamă

Deși de curând, guvernul a majorat taxele și impozitele, acesta a dat și vești bune. Se pare că începând cu această lună se vor mări anumite salarii. Este vorba despre salariile bugetarilor. Acestea se vor mări începând cu luna august. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Marius Budăi. 

Cresc salariile acestor angajați

„Este vorba despre a respecta o lege, cum este Legea salarizării în sistemul public. Nu a fost atacată la Curtea Constituţională, ci a fost suspendată aplicarea ei în mod iresponsabil de către doi prim-miniştrii de dreapta care nu au avut niciun moment grija veniturilor populaţiei din România. Noi acum nu facem altceva decât să aplicăm, pe cât posibil, Legea 153. Aşa cum aţi prezentat, ne dorim să se aplice chiar din luna august şi să se acorde o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de legea-cadru pentru anul 2022″, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii, în direct la Antena 3. 

De asemenea, angajaţii din Ministerul Transporturilor şi Ministerul Culturii vor beneficia de o creştere cu 15% pentru complexitatea muncii, la fel ca şi în cazul angajaţilor Institutului Naţional de Statistică (INS). 

„Aceste majorări salariale se vor acorda cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin Legea Bugetului pe fiecare ordonator principal de credite”, a mai explicat ministrul Marius Budăi.

Vești bune pentru o anumită categorie de angajați! Guvernul României a anunțat creșterea anumitor salarii. 
Colaj Substantial

Ce se întâmplă cu pensiile românilor din ianuarie 2023

Aceasta nu este singura veste bună. Începând cu luna ianuarie a anului viitor, oficialii au promis că vor mări și pensiile românilor. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a dat asigurări că pensiile vor crește „cu siguranță” de la 1 ianuarie, însă nu a dat detalii și cu cât vor crește acestea.   

Ministrul Finanțelor a declarat că majorarea în cauză va fi aplicată de anul viitor pentru a compensa din pierderea puterii de cumpărare din ultima perioadă. Mai amintim faptul că anul acesta, pensionarii au primit deja o majorare de 10 % a punctului de pensie. Mai clar a avut loc o creștere de la 1.442 RON-1.586 RON, în timp ce pensia minimă a crescut cu 25 %. Din ianuarie 2023 este posibil ca pensia minimă să crească cu 10 %.   


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro