Reclamă

Kamara nu se lasă! Solistul de la Alb Negru luptă din răsputeri pentru băiatul lui Leon, care suferă de o formă de paralizie cerebrală. Micuțul a fost diagnosticat încă de la naștere cu această afecțiune, iar până în prezent a suferit numeroase intervenții chirurgicale. 

Numai un părinte poate ști drama prin care trece Kamara! Fiul artistului a fost diagnosticat la naștere cu tetrapareză spastică. De 7 ani, copilul stă internat prin spitale și a fost operat de mai multe ori.

Kamara are nevoie de bani pentru operațiile copilului său

Din păcate, Leon mai are nevoie și de alte intervenții chirurgicale în afara țării, iar costurile sunt destul de mari. Din acest motiv, tatăl lui face sacrificii enorme pentru a face rost de bani. De curând, Kamara a decis să intre în ring în data de 10 mai și se va lupta cu Iulian Pîtea, un adversat cu 22 de ani mai tânăr.

„În primă instanță, am făcut-o și o fac pentru băiatul meu, pentru că sunt nevoi care nu pot fi ignorate, nu pot să mă uit în ochii copilului meu și să zic: «Tati, stai că n-am!». An de an avem operații, an de an am nevoie să adun fonduri, mulți se întreabă: «Bă, dar ești artist!?».

Sunt artist, dar noi nu mai profesăm de doi ani aproape și economiile se duc, mai ales când mai sunt și probleme în decor, pe care nu le-am anticipat și viața ni le-a dat ca atare.

Mergem înainte, luptăm, puștiul e din ce în ce mai bine, reușește să se ridice în genunchi acum, din punct de vedere cognitiv este o minune de băiețel, așa că eu pentru el am ales să intru în ring, să lupt pentru el. Pe asta nu o făcusem și era păcat să nu încerc, adică nu să o încerc, să o fac, că practic eu nu încerc nimic, eu fac totul!”, a spus Kamara, pentru Cancan.ro. 

foto: instagram

Cum au început problemele fiului său Leon

Invitat la emisiunea online ”În oglindă”, realizată de Mihai Ghiță, Kamara a dat detalii despre cum au început problemele de sănătate ale băiețelului său, Leon. Artistul a dat vina pe medicii care l-au adus pe lume pe copil. Se pare că aceștia nu au ținut cont de dorința mamei lui Leon, Oana, de a naște prin cezariană.

Medicul care trebuia să aibă grijă de ea, dar nu a avut. O dată a obligat-o să nască natural, i-au făcut o injecție în acest sens ca să poată avea dilatare. Nu a ascultat-o când a spus că vrea cezariană, cum era nevoie. Au văzut-o micuță și au lăsat-o să nască cu moașa.

Hai să zicem, mulțumim lui Dumnezeu, că nu a avut o problemă pe timpul nașterii, însă, la 8 luni fiind, nu l-au băgat în incubator, l-au lăsat afară. Ăsta mi s-a părut un gest total iresponsabil. Acel medic a nenorocit alte șapte sarcini cu nouă copii, pentru că două erau cu gemeni, în aceeași noapte și nu a semnat niciun act și a dispărut, nici nu știu cine e.”, a declarat Kamara.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro