Reclamă

Numărul persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina și se refugiază în România crește pe zi ce trece, iar locurile de cazare se epuizează. Pe seama conflictului din țara vecină, mai mulți proprietari s-au gândit să obțină mai mulți bani pentru locuințele lor. 

Zona de nord a țării este cea mai ocupată de refugiați. Cei care au intrat prin vămile Siret și Sighet și își doresc să rămână pentru o perioadă în România au ales orașele precum Iași sau Suceava. Locurile de cazare din aceste loc s-au ocupat rapid încă din primele zile. În Iași, hotelurile au ajuns la peste 90% ocupare, iar patronii își doresc să facă niște bani și ridică prețurile.

O noapte de cazare poate ajunge la 240 de euro

Locurile de cazare au rămas cât mai puține, acestea fiind limitate și nu se pot suplimenta. În acest fel, unele prețuri sunt incredibile, de exemplu, pentru o noapte se cere și 240 de euro. Din lipsă de alternative, cei care își permit, vor accepta să plătească, fiind în căutarea unui loc călduros în care să se odihnească.

O parte din hoteluri au prețuri mai mici și mai accesibile pentru refugiați. O cameră pentru două persoane poate costa 230 de lei, fiind cea mai ieftină, iar cu mic dejun poate ajunge până la 297 de lei. Reprezentanții acestor hoteluri au declarat că fac concesii și reduceri pentru a-i ajuta pe ucraineni. Spațiile de cazare sunt limitate, iar cei mai mulți își doresc să îi ajute să treacă peste această încercare grea.

„Dacă sunt copii mici, pot fi cazați în aceeași cameră cu părinții”, susțin reprezentanții hotelului Ildis, din Iași. La Hotel Moldova, prețurile diferă. Noi avem disponibilă cameră cu pat matrimonial, care costă 230 de lei. Este cea mai ieftină cameră. Dacă doriți mic dejun, plătiți între 250 și 297 de lei, tot cameră dublă cu pat matrimonial., au declarat  reprezentanții unui hotel din Iași.

Social Media

Locurile de cazare sunt în număr limitat

Pensiunile sau hotelurile care nu sunt de lux, nu mai au disponibilitate de cazare, iar ucrainenii sunt nevoiți să se orienteze către hoteluri de patru stele. Prețul pentru o astfel de cameră poate ajunge până la 1200 de lei pe o singură noapte. Reprezentanții acestora au anunțat că nu vor face reduceri pentru refugiați, iar cei care își doresc cazare vor plăti prețul întreg.
Deși statul român a pus la dispoziție mai multe centre pentru refugiați, acestea nu sunt de ajuns pentru toți. Doar femeile și copiii au putu să fugă din calea războiului, iar bărbații au fost obligați să rămână în țară și să lupte împotriva invaziei.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro